SARCINI SPECIFICE
Autor: Corneliu Livanu  |  Album: NESTEMATE SI MARGARITARE DIN TEZAURUL BIBLIEI  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de CORNELIU_LIVANU in 28/01/2019

Misiunea ta în viaţă
Nimănui nu-i este dată,
După cum o dimineaţă
Nu-i ca alta niciodată.

Iosua primea povara,
Sarcină pentru poporul
Israel să-l ducă-n ţara
Unde-şi avea viitorul.

Domnul astfel îi promite
Că-l va însoţi pe cale
Cu mijloace întărite
Chiar de Duhul slavei Sale.

Domnu-i spune: „Fii, deci gata
Şi pe loc te-mbărbătează.
Căci oricum se-nvârte roata
Ochiul Meu mereu vegheză!”

David când îmbătrâneşte
Şi-şi vede sfârşitu-n faţă
Către Solomon vorbeşte
Dându-i astfel o povaţă.

Sarcina era astrală
Ca să construiască Templul
Ca o minune reală
Tuturor un viu exemplu.

Să găsim în inimi pline
De iubire devotată
Loc Stăpânului ce vine
Permanent, nu câteodată.

Cu izbândă şi credinţă
Mai demult lucrau leviţii
Împlinind orice cerinţă
De prin Lege şi tradiţii.

Iosafat, evlaviosul
Rege ce era-n Iudeea
N-o făcea pe credinciosul,
Ci era în vremea-aceea.

El cerea frică de Domnul
Slujitorilor din Templu
Ca să nu-i cuprindă somnul
Şi să fie-un bun exemplu.

Prin cetăţi şi multe sate
Ce erau în Galileia
Şi-a trimis cu mâini curate
Pe-ai Săi Domnu-n vremea-aceea.

Să vestească-Mpărăţia,
Să cheme la pocăinţă,
C-a venit din cer Mesia
Cu a Tatălui dorinţă.

Să nu ceară bani, favoruri,
Spre-a fi altora povară.
Să n-aştepte nici onoruri
Când li-e crucea grea şi-amară.

Înainte ca să plece
Pavel către capitală
Prin Milet cu-ai săi va trece.
Însă nu în strai de gală.

Pe prezbiteri îi convoacă
De prin Asia cea Mică
În ţinuta lui săracă,
Dar cu a Domnului frică.

Pentru-a Domnului lucrare
Dă îndemnuri, sfaturi bune.
Prin cereasca îndurare
Cum să stea în rugăciune.

Pocăinţa şi credinţa
Cum în inimi să le pună
Ca să aibă toţi putinţa
Să trăiască Vestea Bună.

Când era în închisoare
Pavel gândul şi-l îndreaptă
Cu dorinţă arzătoare
Spre-un copil ce-l mai aşteaptă.

Timotei parcă-l imită
Consacrat din tinereţe.
Cu o inimă smerită,
Nu trufaş cu două feţe.

Pavel cu lacrimi îi scrie
Şi cu dragoste îi cere
Să rămână pe vecie
Credincios şi în veghere.

Să ia seama cum Cuvântul
Îl ascultă şi-l citeşte.
Şi apoi cu tot avântul
Cum zilnic îl împlineşte.



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 448
  • Export PDF: 7
Opțiuni