Nu-i pricepere mai mare în familia creştină
Ca aceea când soţia face ziua mai senină.
Munca ei nu se măsoară, este peste tot în casă.
Dar şi-aprecierea fie-i tot la fel de preţioasă.

Domnu-a ridicat femeia din condiţia precară
Când bărbaţii din lucrare o scoteau prea des afară.
Sunt prejudecăţi destule care viaţa ne-o marchează
Şi de harul mântuirii zi de zi ne-ndepărtează.

Femeile iscusite sunt chemate în lucrare
Şi la Cortul întâlnirii se implică fiecare.
Au adus lucrări de mână cu vopsele diferite,
Purpuriu şi in subţire pentru Domnul pregătite.

Tot aşa în viaţa noastră loc în inimă să-I dăm
Domnului cu bucurie şi de El să ascultăm.
Lucrul nostru va rămâne printr-o facere de bine
Care-n ceruri nu se uită întrucât Domnul revine.

Şi Debora prorociţa, nevasta lui Lapidot,
A condus poporu-n luptă pentru Domnul Savaot.
De la ea Barac învaţă, bărbatul oficial,
Cum poate să se smerească şi aceasta-n chip real.

Nu-i ruşine, nici ofensă ca un soţ, printr-o onoare,
S-o privească pe soţie ca bună conducătoare.
Soţul când zideşte casa doar soţia-i dă podoaba.
Lucrurile de valoare nu se fac mereu cu graba.

Cine nu-şi mai aminteşte de soţia lui Nabal
Ce-şi salvează-ntreaga casă din al încercării val.
Procedând cu-nţelepciune ea, Abigail, a-nvins
Când s-a dus cu împăcarea la David şi l-a convins.

Nu-i uşor să obţii pacea într-o lume de război
Când vrăjmaşul ne-ameninţă şi suntem în mari nevoi.
Dumnezeu ne este scutul şi ne apără, ştim bine.
Dar noi ce fel de reacţii vom avea când răul vine?

O lumină stă aprinsă mai demult în portul Iope
Ce s-a stins câteva ore în urma unei sincope.
E Tabita, croitoreasa, ce făcea doar fapte bune
Şi le împletea cu imnuri şi cu multă rugăciune.

Petru e chemat degrabă şi, iată, Tabita-nvie
Aducând în adunare o nespusă bucurie.
Cerul, îngerii admiră faptele-i ce sunt frumoase,
Dar Isus o readuce văduvelor credincioase.

Fivi ce venea din Chencrea, smerita diaconiţă,
Ea era prin Domnul Isus a iubirii Lui mlădiţă.
Şi de-aceea Pavel cere chiar Bisericii din Roma
S-o primească-n dar ca floarea ce-şi împrăştie aroma.

Mai erau femei şi-n Filipi: Evodia, Sintichia,
Ce-au lucrat pe lângă Clement ca să crească-Mpărăţia.
Pe un ton de rugăciune Pavel cere unitate.
Cu un singur gând în Domnul dacă-i dragoste se poate.
*
Mulţi îmi spun că nu-i credinţă, că iubirea nu e toată...
Dar pe Domnul ei nu-L cheamă dându-i cinstea Lui de Tată.
Unde este ascultarea? Unde-i lacrima şi postul?
Spune-mi soră, spune-mi frate, unde-ţi ai tu adăpostul?