RODUL BUCURIEI
Autor: Corneliu Livanu  |  Album: NESTEMATE SI MARGARITARE DIN TEZAURUL BIBLIEI  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de CORNELIU_LIVANU in 24/01/2019
Rodul bucuriei

Rodul bucuriei sfinte
E cântarea înţeleaptă
Ce-n grădina de cuvinte
S-o inviţi cu drag aşteaptă.

Dacă vrei să odrăslească
Bucuria ta în piept
Las-o zilnic să-ţi vorbească
Despre Cel ce-i bun şi drept.

Cu-a ta inimă-ntristată
Vino-n faţa lui Isus.
Viaţa ta-i răscumpărată
Şi necazul tot s-a dus.

Dacă-n cer şi îngerii
De tine s-au bucurat
Azi în valea plângerii
Nu uita că eşti salvat.

Inima poate să cânte
Imn de slavă lui Isus.
Orice-ar fi să te frământe
Chinul nu mai e, s-a dus.

Plânsul temerii de moarte
De-Nviere e-nghiţit
Căci nimic nu te desparte
De Isus ce te-a iubit.

Noua Lui Împărăţie
Nu-i din colbul de pământ,
Ci e har şi bucurie
Din belşug prin Duhul Sfânt.

De aceea închinarea
S-o aducem chiar acum
Celui ce ne-a dat iertarea
Cu al dragostei parfum.

La venirea în mărire
Când Hristos va fi-Mpărat
Vom cânta plini de iubire
Pentru tot ce El ne-a dat.

Nimeni nu va şti cântarea
Doar Mireasa, ea o ştie.
Glasul ei va umple zarea
C-o eternă bucurie.








Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 571
  • Export PDF: 9
Opțiuni