Îmi numeri paşii...
Autor: George Cornici  |  Album: Trepte spre eternitate  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de geocornic in 18/12/2008
ÎMI NUMERI PAŞII...

„Tu numeri paşii vieţii mele
de pribeag.” (Psalmul 56:8)
**********************
Tu-mi numeri paşii vieţii mele,
Îmi porţi de grijă zi de zi
Ştiu că-n necazurile grele
Prezenţa Ta mă va păzi.

Tu mă-nsoţeşti oriunde-aş merge
De-aceea nu-s îngrijorat
Mereu, mereu Te voi alege
O, Tată scump, glorificat.

Sunt călător prin lumea rece
Şi fără Tine-aş fi pierdut
Fiinţa mea vrea să se-aplece
Să-Ţi dea trăiri cu iz plăcut.

Atâtea curse sunt pe cale!
Dar Tu veghezi să nu fiu prins
Şi-apoi în aşternutul moale
Rostesc: „O, Tată, eşti ne-nvins!”

Iubirea Ta mă cucereşte
Mă porţi în braţe de-s rănit
Când lumea vine cu-al ei cleşte
Sau dacă pasul mi-a slăbit,


Îmi dai puteri să merg ’nainte,
Să pot parcurge ne-nfricat
Cărarea către plaiuri sfinte
O, sfinte Tată, Împărat!

Tu-mi numeri paşii vieţii mele
Dovadă că mă însoţeşti
Spre zări ce-s mai presus de stele
Unde-n lumină, Tu, domneşti.

5 Decembrie, 2008
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1604
  • Export PDF: 49
  • Gramatical 1
  • Nisalin  ok

    Gramatical 1 0
  • Diacritice 1
  • Nisalin  ok

    Diacritice 1 0
  • Conținut 1
  • Nisalin  ok

    Conținut 1 0
Opțiuni