Cu Tine am pornit pe cale!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Spre Cer, cu brațele deschise!  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 12/01/2019
Cu Tine am pornit pe cale!

Cu Tine am pornit pe cale
Și înapoi, nu vreau să dau.
Credința mea Doamne e mare
Chiar în spărtură dacă stau,

Chiar dacă sunt în suferință.
Tu, sfânt Isus ești ținta mea,
Îți cer într-una biruință
Și cer mereu, iertarea Ta

Chiar dacă teama mă amăgește...
E omenește, e firesc
Căci Cel Viclean mă urmărește:
El vrea să nu Te mai iubesc.

Chiar dacă plâng și-s întristat,
Eu tot cu Tine vreau să fiu
Căci Doamne, m-ai răscumpărat,
M-ai scos din Iad și din pustiu.

Cu mână tare m-ai salvat,
Cu Tine să rămân mereu,
Și viața veșnică mi-ai dat,
Ca să trăiesc la sânul Tău.

În inimă pace mi-ai pus
Și o nădejde sfântă, mare:
Să fiu cu Tine, bun Isus,
Căci Tu ești sfânt, plin de îndurare.

Tu ești iubire, bunătate
Și nimănui Tu nu-i faci rău.
Ești adevăr și ești dreptate,
Ești milostiv, bun Dumnezeu.

Iubirea Ta mă întărește
Și-mi dă puteri să propășesc
Spre Ceruri ea mă cârmuiește
Să nu mă pierd, să reușesc!

Amin

Câmpia Turzii, 1 ianuarie 2019


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1016
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni