O haină albă de omăt
                       A îmbrăcat pămȃntul,
                       Din nordul rece și-nghețat
                       Se năpustește vȃntul.
   
                       Sub clarul lunii de cleștar
                       Sălbatec mușcă gerul,
                       Zăpada scȃrțȃie sub tălpi
                       Și plȃnge-n noapte fierul.
                       La geamuri albe-au înflorit
                       Mărunte flori de gheață,
                       Peste orașul adormit
                       E chiciură și ceață.
    
                       Copacii-s triști și desfrunziți
                       În văi și pe coline
                       Ca oamenii săraci, mȃhniți,
                       Lipsiți de bani și pȃine.
                       Și iarăși mii de întrebări
                       În iarna lumii rece
                       Cu tot noianul de dureri,
                       Minciuni, și făr’delege.
   
                       Dar chiar când viața este grea
                       Și-i ger cumplit afară,
                       Cu Dumnezeu, pe calea Sa,
                       Și iarna e ușoară!
                       Florești, Cluj