O haină albă de omăt
A îmbrăcat pămȃntul,
Din nordul rece și-nghețat
Se năpustește vȃntul.

Sub clarul lunii de cleștar
Sălbatec mușcă gerul,
Zăpada scȃrțȃie sub tălpi
Și plȃnge-n noapte fierul.

La geamuri albe-au înflorit
Mărunte flori de gheață,
Peste orașul adormit
E chiciură și ceață.

Copacii-s triști și desfrunziți
În văi și pe coline
Ca oamenii săraci, mȃhniți,
Lipsiți de bani și pȃine.

Și iarăși mii de întrebări
În iarna lumii rece
Cu tot noianul de dureri,
Minciuni, și făr’delege.

Dar chiar când viața este grea
Și-i ger cumplit afară,
Cu Dumnezeu, pe calea Sa,
Și iarna e ușoară!

Florești, Cluj