Succes
Autor: George Cornici  |  Album: Trairi inmiresmate  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de geocornic
Succes

Succes:E recunoaşterea divinităţii
Cu toate implicaţiile de rigoare
E crezul în Domnul milei şi dreptăţii
E închinarea la sfintele-i picioare.

Se măsoară-n roadele duhovniceşti
Ce-au încolţit în inima schimbată
In biruinţele spre locuri îngereşti
In trăirea sfântă, binecuvântată.

In iubirea ce-o dai – necondiţionată
Deopotrivă spre prieteni şi duşmani
In putinţa de-a-nfrunta o lume apostată
Şi a ierta pe cei meschini şi inumani.

E putinţa de-aţi înfrâna lumeasca fire
Ce te îndeamnă la pizmă şi păcat
Şi-ţi infiltrează duhul de nemulţumire
Chiar când e traiul bun şi-mbelşugat.

Succes: e viziune spre culmile divine
E pocăinţă zilnică şi dor sfinţit
E pacea scumpă din case şi cămine
E rugăciunea la răsărit şi asfinţit.

E să învingi în încercare şi-n ispită
S-alungi pe demonii ce te-nconjoară
Să poţi să taci când spiritele te incită
Să nu îngădui Duhului să stea afară.

Succesul nu-i acumulare de averi
Şi nici o carieră ce-aduce milioane
Ci-i bucuria în necazuri şi-n dureri
E starea ce câştigă cereştile coroane.

Si nu-i nici faima ce-ncurând apune
Sau gloria râvnită de prea mulţi
Ci-i fericirea cu Isus când poţi a spune
Câ ai credinţă ca să mute munţi.

gc/2005 din vol. TRAIRI INMIRESMATE





Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
Opțiuni