O, când mă-ndemni să cânt din nou,
Punându-mi harfa-n mână,
Cerescul slăvilor ecou,
Spre-al Tău locaş mă mână.

Cu ochii duşi mă-nalţ pe zări,
Şi taine mă încântă,
Izvorul veşnicei cântări,
Cu unda-i mă-nveșmântă.

Aud cum cântă strălucind
Lumina feţei Tale,
Cum ceruri după ceruri prind
Acordurile Sale.

Ascult uitat şi strâng să ţin
Lumini şi frumuseţe,
Ce-n coruri după coruri vin
Şi trec în mii de feţe ...

Dar când mă-ntorc şi-ncerc s-adun
Tot ce-am păstrat din soare,
Vai, sărăcia care-o spun,
Mă-nfrânge şi mă doare.