Un bob de grâu
Un bob de grâu e-o lume minunată
O, de-am putea în taina lui pătrunde,
Spre a putea vedea şi înţelege,
Puterea de viaţă ce-o ascunde.

îl iei pe bob, şi-l pui în huma neagră
Din brazda-ntoarsă îi aşterni mormântul,
îl înveleşti în ţărână ca-n-scutec,
Să nu-l ajungă soarele şi vântul.

� Trec zile, nopţi, şi alte zile încă�
înveşmântat în �zăpezita haină,
Pământu-i sterp! Cine-ar putea să spună,
Că-n sânul lui ascunde-o mică taină.

� Dar într-o zi, o rază aurită,
Pătrunde-nvelitoarea cenuşie,
Ce ţine ferecată ca-ntr-o criptă,
Sămânţa de culoare aurie.

şi vezi un fir sfios cu două frunze,
Cum faţa înspre soare o ridică,
Te minunezi: "Din boaba putrezită,
Ivitu-s-a această plantă mică"?

E-un fir de grâu! Ei şi? E mare lucru?
Nu-i ceva nou! A fost, va fi şi mâine!
E-adevărat. Dar ştii că paiul verde,
Ascunde-un spic aducător de pâine?

La fel e omul. Vine-o zi în care
Adoarme; şi e pus în lumea rece.
Oricine poate trece pe mormântu-i,
El nici nu ştie ce se mai petrece.

� şi anii trec, aşa cum trec toţi anii�
Necruţători, mereu spre-acelaş ţel;
în cimitir îşi doarme omul somnul,
Vegheat de-o cruce, singur, singurel.

Dar, într-o zi departe peste veacuri,
Când îngerii din trâmbiţi vor suna,
La fel ca bobul ce-a stat în ţărână,
Cu noul trup, cel mort va învia.

Căci ce în corp de muritor azi semeni,
înveştmântat în pământeasca fire,
Mâine umplut tot de nădejdea slavei,
Va învia, dar, în neputrezire.

� Un bob de grâu, e-o lume minunată,
O, dacă i-am putea pătrunde taina,
Căci omul este-ntocmai ca şi grâul,
şi doar mormântu-i schimbă, numai haina.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 7717
  • Export PDF: 4
Opțiuni