Ce faci când....?
Autor: George Cornici  |  Album: Versuri printre pelerini  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de geocornic in 03/05/2018
CE FACI CÂND... ?

Ce faci când răspunsul sosește?
Îndreaptă-ți pașii spre altar
C-atunci iubirea ta va crește
Și-atunci înseninări răsar.

Ce faci când furtuna răsare?
Cheamă-Ți Stăpânul în ajutor
Vedea-vei cum teama dispare,
Cum se-alină stări ce te dor.

Ce faci în ceas de tăcere
Când, parcă, Lumina s-a dus?
Amimtește-ți că e o-nviere,
Că harul divin n-a apus.

Ce faci când Cerul decide
Să vină-ncercarea cea grea?
O poartă spre Rai se deschide
Și-atunci să reziști vei putea.

Ce faci când slujba te cheamă
Să treci prin cuptorul aprins?
Pune-ți răspunsul în ramă:
”CU EL NICICÂND NU-S ÎNVINS.”

Ce faci? ... acceptă-ntrebarea
Minuni vei vedea-n drumeții
Îți va fi netezită cărarea,
Credința vei ști s-o-ntreții.

George Cornici/2 Mai, 2018

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1032
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni