Binecuvântat e- acela
Autor: Ica Dragoi  |  Album: Siguranţa mântuirii  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de valeriamida in 23/01/2018
Binecuvântat e- acela ce pe Dumnezeu iubește,
Care nu se rușinează și la toți mărturisește,
Spune despre mântuirea primită-n dar fără plată,
Despre prețul Jertfei sfinte, de Golgota însângerată.

Binecuvântat e- acela ce se-ncrede-n Dumnezeu,
Are pace, bucurie, colț de rai căminul său.
Are binecuvântare, bucurie-n Duhul sfânt,
Are o nădejde vie cât va trăi pe pământ.

Binecuvântat e- acela ce binele `nfăptuiește,
Are din belșug tot timpul, e bogat, nu sărăcește.
Pâinea lui el și-o împarte cu cel sărac și lipsit,
Făcând așa el cunoaște că-i de Dumnezeu iubit.

Binecuvântat e- acela ce aduce mângâiere,
Șterge lacrima din gene, celui ce e în durere.
Mâna lui este întinsă, ajutor să dea mereu,
Doar așa adună-n ceruri, comori sus la Dumnezeu.

Binecuvântat e- acela ce se laudă cu Hristos,
Are bucurie sfântă și un viitor frumos.
Hristos este bucuria, pacea, liniștea deplină,
El este Izvorul vieții, pe calea îngustă Lumină.
Amin

Ica Drăgoi
23. 01. 2018


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1048
  • Export PDF: 8
Opțiuni