În fiecare zi Te caut...
Autor: Maria Luca  |  Album: Clocot de cuvinte  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de maria23luca in 15/07/2017

În fiecare zi Te caut
Și-Ți cânt în fiecare zi
Și Te zăresc în orice floare
Când îmi zâmbești din veșnicii...

În rugă mă aplec smerită
S-aduc prinos de închinare
Și-a Ta prezență-mi dă putere
Să merg pe cale cu ardoare...

Mi-e dor de Tine-n orice clipă
Și fața Ta o caut mereu...
În orice stea...în orice rază
Te văd pe Tine, Dumnezeu...

Și mâinile-mi înalț spre ceruri
De orice patimi lepădat
Și-Ți cânt cu-ntreaga mea ființă:
Ești Doamne-așa de minunat!

Vulcan-15-07-2017
Mary


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 857
  • Export PDF: 1
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni