Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

Rămâi cu noi
Autor: Valentin Ilisoi  |  Album: Domnul, Stanca mea  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de ValyAndy2014 in 23/05/2017
Rămâi cu noi Isus pe cale
Căci este-atât amar şi jale;
Şi valul greu loveşte-n noi,
Ne scapă Doamne de nevoi!

Atunci când încercarea vine
Noi ne încredem doar în Tine,
Căci Tu eşti barcă de salvare,
Eşti o lumină pe cărare!

Tu ne asculți chiar în necaz
Şi-atunci când valuri vin talaz,
Ne ocroteşti cu dreapta Ta,
Isuse dulce, Mesia!

O, vino Tu, cu-a Ta putere
Şi ne scapă azi de durere,
Căci crucea noastră-i tot mai grea
Şi nu e cine să ne-o ia!

Căci întristarea ne răpune,
Durerea nu avem cui spune,
Venim la poala crucii Tale
Şi-Ți cerem Doamne îndurare!

Strigăm spre Tine din durere
Şi Te rugăm: Dă-ne putere!
Mai lasă har prin Duhul Sfânt
La-ai Tăi copii de pe pământ

Ce aşteapă cu nerăbdare
Să vad-a Ta putere mare,
Să vadă brațul Tău de fier
Răpind biserica spre cer...!

Dar pân-atunci, o Doamne mare,
Ridică-ne din întristare,
Mai fă-ne şi astăzi dreptate
Doamne, în marea-Ți bunătate!

Ascultă-ne când Te chemăm
Cu-un duh mâhnit, căci suspinăm,
Să vedem iarăşi fericirea
Şi să simțim din nou iubirea,

Ce-a fost odată printre noi,
Dar ne-a lăsat acuma goi,
Mai dă-ne-o Doamne şi-azi în dar
Prin sfântul şi cerescul Har!

Căci dela Tine noi primim
Tot ce Îți cerem şi dorim,
De-aceea vrem să Te slăvim
Azi şi în veci de veci! AMIN!


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 637
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni