Nu spun
Autor: Valentin Ilisoi  |  Album: Domnul, Stanca mea  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de ValyAndy2014 in 06/05/2017
Nu spun nimic celor din lume
De sunt bolnav sau sănătos,
Eu am în ceruri, sus un Nume
În care nădejdea-mi pot pune:
Pe Hristos!

Nu spun la nimenea de-aicea
Când sunt flămând sau săturat,
Căci Cel care purtat-a crucea
M-a făcut să-I aud vocea
Când L-am chemat!

Nu spun la oameni ce m-apasă,
Nici dacă sunt împovărat,
Alerg cu dor s-ajung acasă
Căci Domnul peste mine lasă
Un har bogat.

Nu spun la muritori necazul,
Nici dorul meu pe-acest pământ,
Ci vin la Dumnezeu, Viteazul
Să-mi mângâie cu drag obrazul
Prin Duhul Sfânt!

Nu spun la nimenea când vine
Satana cu oştirea sa
Ca să dea piept în piept cu mine
Că-L am în slăvile divine
Pe Mesia!

Nu spun la oameni că amarul
Adesea parcă mă doboară,
Ci-aştept în rugăciune harul
Să-ndepărteze iar paharul
De povară.

Nu spun la nimeni că m-apasă
Durerea pentru cei căzuți,
Dar rog pe Domnul meu să iasă,
Să-i caute, să-i duc-acasă
Pe cei pierduți.

Nu spun că, de vorbesc Cuvântul
Aşa cum e scris în Scriptură,
De multe ori mă bate vântul,
Iar unii-mi spun c-o fac pe sfântul
Plini de ură.

Nu spun când cad sub grea povară
Pe drumul presărat cu spini,
Că dincolo în a mea Țară
Isus m-aşteaptă-n Primăvară
Cu ochi senini!

Nu spun la nimeni că în zare
M-aşteaptă negură şi valuri.
Mă rog Preasfântului meu Soare
Ca să îmi dea atunci răbdare
Pân' la maluri!

Nu spun la trecători că dacă
Mă lupt, mă lupt cu mai mult țel
Dureri şi lacrimi mă apleacă
Să-mi bage sabia în teacă,
Căci strig spre El!

Nu spun când cel rău mă-nconjoară
Să mă lovească nemilos
Căci am lovit fapte de-ocară
Cu care astăzi tot înşeală
Pe-ai lui Hristos!

Nu spun c-aştept mai mult ca zorii
Plecarea mea în sărbătoare,
Ca să las în urmă norii
Ce mi-au aprins în piept fiorii
De-ncercare.

Nu spun la oameni când suspinul
Îmi copleşeşte-ntreaga ființă,
Eu am în ceruri pe Stăpânul
Ce cu drag mi-alină chinul
Prin credință.

Nu spun la nimeni taine care
Mulți ani la rând le-am tot purtat,
Dar şi azi sufletul mă doare...
Eu am în ceruri în splendoare
Un Împărat!

Nu spun viața mea pribeagă
La semeni, c-aşa m-a 'nvățat
Stăpânul meu, căci lumea-ntreagă
Se zbate-n cel rău fără vlagă
Şi în păcat.

Nu spun la nimeni, c-ajutorul
Mi-l dă Isus, prin Duhul Sfânt.
Când se ridică El, tot cerul
Se zguduie ca si craterul
Cu-ntreg pământ.

Nu spun nimic, căci mâna-I tare
Mă scapă când strig către El.
Să pot spune la fiecare
Că jertfa pentru-a lor salvare
E Sfântul Miel!

Azi spun la toți, că mântuirea,
Viața fără de apus,
Se află numai în iubirea
Ce culminează omenirea:
Domnul Isus!

Azi spun sa ştie-ntreaga lume
Că nu e dat pe-acest pământ
Şi nici în ceruri un alt nume
La care omul să se-nchine:
Isus cel Sfânt!

Azi spun de dragostea fierbinte
A Tatălui ce ne-a iubit
Ca un milos si bun Părinte,
Cum şi-a lăsat din ceruri sfinte
Fiul slăvit.

Azi spun de El, căci nu e altul
Să ierte-al meu păcat cumplit,
Numai Mesia, Preaînaltul,
Care-a putut birui iadul
Chiar răstignit.

Azi spun de slava-I minunată
Ce-o are-acum, căci a-nviat,
La dreapta Cerescului Tată
Într-o splendoare nevisată,
Căci e-Mpărat!

Azi spun la oameni să se teamă
De Creatorul cel Prea'Nalt!
Căci tot ce-n lume are faimă
Vor trece îngrozite-n spaimă
Într-un neant...

Azi spun de El, chiar dacă vântul
Adeseori îmi e-mpotrivă,
Căci Duhul Sfânt îmi dă avântul
Chiar şi atunci când bate gândul
În derivă.

Azi spun, căci El îmi e scăpare
Când se ridică oameni răi
Să-mi spună că, de merg pe cale,
Să nu trăiesc îngust prea tare,
Ci-aşa ca ei.

Azi spun de El, c-odată-n ceruri
M-a mângâia, c-am fost lovit
De soli venind în negre stoluri
Căci am vorbit ce-i scris în suluri
Necontenit!

Mai spun de El şi azi, căci mâine
Revine, asa cum ne-a spus
Isus, Adevărata Pâine
Căci nu ne lasă de ruşine
În chin nespus,

Ci vine să ne ia acasă
C-aicea jos noi L-am urmat
Şi când a fost vreme frumoasă
Dar şi-n arşița viforoasă
Neîncetat!

El vine, iată că apare
Înaintând ca un Viteaz!
Spuneți acum la fiecare
Să stea gata de-ntâmpinare,
Să fie treaz!

Spuneți, să ştie omenirea
Că vine Mirele de sus!
Că se apropie răpirea
Când triumfa-va doar iubirea
Lui Isus!

Amin!


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 830
  • Export PDF: 1
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni