Am căutat iubirea...
Autor: Costache Ioanid  |  Album: Taine  |  Tematica: Diverse
Am căutat iubirea ca pe-o cetate sfântă
ca pe un cer de cântec în lumea de dureri.
Am dat năvală-n lume spre tot ce ochiu-ncântă.
Şi-am întâlnit durerea. Dar cerul nicăieri.

Am căutat iubirea ca patrie voioasă
ca pe-un pământ edenic de pace troienit,
să spun odată clipei: "Rămâi, eşti prea frumoasă!"
Şi-am străbătut pământul, dar pace n-am găsit.

Am căutat iubirea ca pe un cer al firii.
Şi-am vrut să-i ies în cale cu ramuri de finic,
să sorb din cupa lumii nectarul fericirii.
Şi-am spart în ţăndări cupa, căci n-am găsit nimic.

Am căutat zadarnic. Dar într-o primăvară,
am întâlnit în cale deodată un drumeţ.
Pe umerii Lui trudnici purta o grea povară,
o sarcină de zdrenţe şi cioburi fără preţ.

Trecea pe-o cărăruie întâmpinând batjocuri,
lăsând să-i rupă câinii din haină câte-un fald.
Urca pe colţi de stâncă. Şi-n urma Lui, pe-alocuri,
vedeai pe piatra rece sclipiri de sânge cald.

Şi totuşi în privire avea un cer de taină
cum n-am văzut în lume în ochii nimănui.
Şi-am vrut să-I smulg povara. Dar am căzut cu spaimă,
căci mult prea grea era povara Lui.

M-am ridicat degrabă şi L-am ajuns din urmă
să aflu ce comoară în sarcină a strâns.
Dar am simţit că viaţa-I ca de-un prăpăd se curmă,
când m-a privit prin zdrenţe cutremurat de plâns.

Căci se vedea-n comoară un clocot ca de cloacă,
un clocotit de drojdii, un spumeg de scursuri.
Tot ce-i murdar şi putred în lumea asta-ntreagă
vuia strivind grumazul sărmanei Lui făpturi.

- Dar unde duci, străine, povara Ta ciudată,
povară de osândă sub care-atât Te-apleci?
am întrebat drumeţul. Şi El mi-a spus în şoaptă:
- Spre apele uitării, ca s-o arunc pe veci...

- Dar tu, vorbi străinul, urcând încet privirea,
dar tu pe cine cauţi înnourat şi crunt?
- Eu... am şoptit în silă, eu... căutam iubirea...
- Iubirea? ... fu răspunsul străinului. Eu sunt...


De fiecare data cand deschid pagina, citesc aceasta poezie. Este cutremurator de adevarata, profunda, câte adună Omul si duce, si cară, şi cară din iubire, macar dacă cei pe care îi iubeşte de şi-ar da seama....
iubirea
PREAIUBITII MEI,EU VREAU SA REAMINTESC CUVINTELE CARE CARACTERIZEAZA ACEASTA GENERATIE:"In vremurile din urma dragostea oamenilor se va raci".INTEBAREA ESTE DE CE?TOT DOMNUL ISUS HRISTOS A SPUS:"VA DAU O PORUNCA NOUA:SA VA IUBITI UNII PE ALTII CUM EU V-AM IUBIT"CINE A DAT ACEASTA PORUNCA?INSUSI IUBIREA IN PERSOANA."DUMNEZEU ESTE DRAGOSTE"DACA VA INTOARCETI LA IOAN 1:1....VETI VEDEA CA ACEASTA IUBIRE PERSONIFICATA INTR-O PERSOANA CU NUMELE:ISUS.ASCULTIND PRIN CREDINTA FIIND UMPLUTI CU DUHUL SFINT(fapte 2:38)doar urmind aceasta "reteta",DOAR ASA VETI EXPERIMenta 1corint.13.
am cautat iubirea
foarte buna poezia...
Dumnezeu este dragoste
De fiecare data cand citesc aceasta poezie, primesc mult curaj si o noua speranta pt a merge inainte, o noua putere care-mi aduce biruinta!DUMNEZEU SA VA BINECUVINTEZE!
ai gasit IUBIREA?
In biserica noastra aceasta poezie este recitata de o sora si de fiecare data produce mari emotii dar si lacrimi; sora are un minunat dar de a recita si o face cu toata inima...si e primita in inimi...
ai gasit IUBIREA?
In biserica noastra aceasta poezie este recitata de mult timp de catre o sora; are un minunat dar...din toata inima si cu lacrimi...e primita in inimi cu lacrimi...de bucurie...e deosebita!
extraordinara
aceasta poezie este incarcata de sensibilitate pt k ne ajuta sa intelegem inca o data in plus cat de mare a fost dragostea luiDumnezeu pt noi. Aceasta dragoste nu doar a fost ci este si in continuare la fel de mare.
super
despre versuri
Domnul sa va dea binecuvantari ceresti si sa nu uitati sa puneti zi de zi si-n fiecare clipa la schimbator talantul ce vi l-a oferit .. versurile dumneavoastra ne aduc mai aproape de Domnul sunteti o binecuvintare pentru oameni Domnul sa va binecuvanteze si sa va foloseasca asa cum stie doar EL!
Oare de ce noi,oamenii,uitam atat de repede cata iubire ne-a daruit Domnul Isus?De ce iertam asa de greu si iubim numai pe cei ce ne iubesc?Oare nu ne-a indemnat El sa ne iubim si dusmanii?Cred ca traim intr-adevar vremurile din urma,pentru ca iubirea noastra e atat de superficiala.As vrea sa invat de la Isus cum sa iubesc si eu neconditionat,El e exemplul suprem!
..exceptionala...
iubirea....?!
o poezie deosebita ...care intr-adevar, iti misca inima si te face sa privesti la Marea si Singura iubire desavarsita si vesnica...este trist insa faptul ca noi oamenii,adesea cautam si tot cautam iubirea...pe care o gasim conditionata si efemera iar de multe ori nu constientizam faptul ca ea ne-a fost oferita... de mult timp si cu un pret mut prea mare...ar trebui sa fim mai atenti in cautarile noastre.Succes va doresc!
fara cuvinte
e nemaipomenit de frumoasa,...pur si simplu te lasa fara cuvinte dar in acelasi tipm ai putea sa insirui multimi de epitete si adjective,...superba
fara cuvinte
dupa mine e cel mai tare poem cu tema religioasa,
am plans cand am citit aceasta poezie..mai ales k
mi-a placut foarte mult..mi-au dat lacrimile
Eu inca sunt in cautarea iubirii ...
Ce frumos e sa iti incepi o zi de munca cu o asa poezie! ... Dumnezeu sa ne binecuvanteze pe toti!
bun
Domnul sa va binecuvinteze!!!
parerea mea:
E o poezie de-a dreptul induiosatoare. Sa vad daca am inteles bine- strainul cu care vorbea poetul era Iisus, nu? Mi-a placut tare mult mesajul pe care il trimite poezia: acela ca oricat am cauta iubirea adevarata pe pamant- ea este fie imposibil de gasit, fie efemera- atunci cand nu- L introducem si pe Dumnezeu in ea. Poezia ne aminteste tuturor ca iubirea vesnica, tamaduitoare a tuturor suferintelor nu este decat in Dumnezeu- Cel carea ales sa porte in spate pacatele lumii intregi.Eu cred ca pentru a ajunge sa iubim pe cineva intr-un mod desavarsit, trebuie mai intai sa-L iubim pe Dumnezeu din acea fiinta, care nu este altcineva decat creatorul ei... Sper ca am prins corect mesajul poezieie tale; in orice caz, mi-a placut. Succes in continuare!!
Am cautat iubirea?...
Oare cati dintre noi am cautat cu toata fiinta noastra aceasta iubire aparte, cati ne-am concentrat eforturile, ne-am investit tot timpul si energia in aceasta cautare a iubirii supreme si perfecte? Iubire care este Dumnezeu Insusi? Cu alte cuvinte, cati dintre noi L-am cautat pe acest Izvor nesecat al Iubirii eterne, cati L-am dorit cu adevarat? Secretul e sa stim unde sa cautam, eu asta am inteles din aceasta poezie.Si cred ca mai trebuie sa ne recunoastem goliciunea si pustiul fiintei noastre in absenta acestei iubiri, pentru ca doar atunci o putem primi cand ea ni se descopera. Trebuie sa constientizam nevoia disperata de iubire pe care o are fiecare, iubire dupa care tanjeste la o asa intensitate.Haideti sa intreprindem cautari si sa facem sapaturi la Dumnezeu, pentru ca doar acolo vom gasi ceea ce ne lipseste!
o parere
am mai auzit aceasta poezie. imi place foarte mult. merita sa fie recitata. se vede ca autorul a experimantat ceea ce a scris.
Statistici
  • Vizualizări: 62820
  • Export PDF: 95
  • Recomandări email: 4
  • Favorită: 32
  • Comentarii: 61
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni