E timp de-nchinare...
Autor: Maria Luca  |  Album: Clocot de cuvinte  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de maria23luca in 02/11/2016
Dă-mi mâna iubite...e timp de-nchinare
Când ceru-şi trmite un sol pe pământ...
Nu-i simţi adierea? Nu ştii cât de mare
E dragostea Celui ce-I Veşnic şi Sfânt?

Ascultă ce tainic Divinul şopteşte
Prin vântul ce-adie...prin stele sclipind...
Ne spune din nou ce mult ne iubeşte
Când iar ne oprim pe drum, şovăind...

Priveşte în jur...e Tatăl în toate
Ascuns cu iubire în tot ce-a creat...
Ne-ntâmpină zilnic prin daruri lăsate,
Prin raza de soare şi ceru-nstelat...

Ce har minunat să fim împreună...
În clipe ferice sau grea încercare
Să ştim că ne-aşteaptă o lume mai bună...
Dă-mi mâna iubite...e timp de-nchinare!


Vulcan-26-10-2016
Mary


Frumoase versuri, a timpului de a ne opri si contempla maretia lucarii divine: "Ascultă ce tainic Divinul şopteşte/Prin vântul ce-adie...prin stele sclipind.../Ne spune din nou ce mult ne iubeşte/
Când iar ne oprim pe drum, şovăind..." Felicitari.
Adăugat în 02/11/2016 de marin2016
Statistici
  • Vizualizări: 1015
  • Export PDF: 3
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni