Şi dacă sunt prea multe lacrimi...
Autor: Maria Luca  |  Album: Clocot de cuvinte  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de maria23luca in 19/07/2016

Şi dacă sunt prea multe lacrimi
Şi parcă nu găseşti cuvinte
Să vii la poala crucii Sale
Cu-aceiaşi dragoste fierbinte...

Şi dacă simţi în pieptul tău
Că inima e stinsă, rece
Că neputinţa te-a cuprins
Şi disperarea te petrece...

Şi dacă nu mai vezi în zare
Măcar o rază printre nori
Iar drumul tău e presărat
Cu mii de spini, fără de flori...

O, suflete...oare-ai uitat
Că eşti copil de Dumnezeu?
Oare-ai uitat că El ţi-e Tată
Că te-a iubit cu dor, mereu?

Nu plânge...vei primi putere
De-L chemi să-ţi vină-n ajutor...
Deschide uşa inimii
Şi-atunci vei fi biruitor!

Şi-oricât de grea ar fi furtuna
Ce se ridică-n viaţa ta
Vei şti că Domnul e cu tine
Şi nicidecum nu te-o lăsa!!!

Vulcan-14-07-2016
Mary
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 795
  • Export PDF: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni