Vino la Isus
Autor: Margareta Boghean  |  Album: Luceafărul din zori  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de veronica2014 in 31/08/2015
Prin ceața vremii eu zăresc
Cetatea cea de diamante
Cu multă ardoare o doresc
Dar drumu-i lung şi-n jur e noapte.

Şi dând tot file din scriptură
Am văzut care-i secretul
Căci Isus prin grele chinuri
Ne este nouă astăzi farul.

Şi-apoi pe drum eu am pornit
Călăuzită de lumină
Căci altfel nu aş fi putut
Prin negură şi noapte plină.

Drumu-i lung şi-anevoios
Piedici multe sunt pe cale
Dar întâi a mers Hristos
Lăsându-ne ale Sale urme.

Mulți creştini au mers înainte
Urmându-L pe Isus Hristos
Şi călcând pe-ale Sale urme
Sunt în cerul glorios.

Hai, să mergem azi cu toții
Înspre cetatea aceea sfântă
Să nu rămânem pradă morții
Să pierdem via credință.

Căci lupta e grea şi mare
Satan e foarte furios
Se luptă cu orişicine
Ca să-l atragă înapoi jos.

Vrea credința să ți-o piardă
Arătându-ți gloria lumii
Vrea în laț ca să te prindă
Şi să fii robul minciunii.

Nu privi nicicum la dânsul
Chiar trupul de ți-ar lovi
Priveşte mereu spre Domnul
Şi prin El vei birui.

Să nu pierzi a ta credință
Vino la filele scripturii
Şi mâncând din hrana sfântă
Să laşi jos moara minciunii.

Lasă jos ce-ar mai putea
Să te lege-n astă lume
Lasă pofta-firea rea
Vino azi la mântuire.

Şi să ai mereu nădejde
Căci tot ce-a spus v-a împlini
Şi la sfârşitul căii tale
Te va duce-n veşnicii.

Plin de dragoste, iubire,
Fii şi tu ca Domnul tău
Şi-n cereasca împărăție
Te vei bucura mereu.

În cetatea aceea sfântă
Se ajunge doar prin luptă
Fii viteaz şi fără frică
Şi vei purta pe cap cunună.

Şi din vânturile aspre
Când vom ajunge-n fericire,
Vom uita atunci de toate
În a Lui Împărăție.

Amin.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1225
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni