Cu-atâta bucurie Doamne...
Autor: Maria Luca  |  Album: Clocot de cuvinte  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de maria23luca in 21/05/2015

Cu-atâta bucurie Doamne
Înalţ privirile spre Tine...
Mă-nchin cu toată viaţa mea
Şi tot ce am Îţi aparţine...

Atâta linişte şi pace
Tu ai lăsat în cortul meu
De când ne leagă-n lanţuri sfinte
Iubirea Ta de Dumnezeu!

Şi fiecare nouă zi
E-un dar primit din partea Ta
Şi soarele sclipind voios
Şi pâinea, apa tot aşa...

De-aceea-n orice dimineaţă
Îţi mulţumesc o, Tată sfânt
Că ne iubeşti, ne porţi pe braţe
Şi ne hrăneşti cu-al Tău Cuvânt!

Şi noaptea-n orele târzii
În cămăruţă-ngenuncheat
Din nou Îţi mulţumesc Părinte
Că ne-ai iubit şi ne-ai vegheat...

Şi dacă lacrimi câteodată
Mai tulbură privirea mea
Atâta bucurie Doamne
Reverşi din nou prin pacea Ta!

Vulcan-30-04-2015
Mary
Frumos...
Adăugat în 21/05/2015 de lboltasu
Domnul Isus sa te binecuvanteze, sa-ti dea intelepciune sa poti scrie cat mai multe poezii.In foarte multe ma regasesc cu viata mea

Fi binecuvantata !!!!
Adăugat în 21/05/2015 de 1504vaida
Statistici
  • Vizualizări: 982
  • Export PDF: 3
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni