Ce-i viaţa omului?
Autor: Maria Luca  |  Album: Clocot de cuvinte  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de maria23luca in 26/04/2015

Ce-i viaţa omului? O luptă
Din zori de zi până-n apus
Dar vine-o clipă când te-opreşti
Şi vezi că anii ţi s-au dus...

Da...vine-o clipă când ce-ai strâns
Cu-atâta trudă pe pământ
Pierde valoarea...e ca fumul
Şi e ca pleava dusă-n vânt...

Dar omul strânge şi tot strânge
Comori ce timpul le distruge
Uitând să-şi pregătească locul
Unde odată va ajunge!

Căci moartea nu alege omul
De-i tânăr sau bătrân slăbit
Ci când va bate ceasul pleci
Şi laşi în urmă ce-ai iubit...

Să stăm să medităm amici
Cât nu e timpul prea târziu
Şi să-L chemăm în viaţa noastră
Pe Dumnezeul veşnic viu!

Vulcan-04-04-2015
Mary


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2631
  • Export PDF: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni