Și ce ar folosi cuiva?..
Autor: Emanuel Hasan  |  Album: O.P.S.  |  Tematica: Înmormântare
Resursa adaugata de emanuelhasan in 03/04/2015
Și ce ar folosi cuiva să aibă toată lumea
Ca la sfârșit murind sărac să vadă-n chin genunea?
*
De-atâtea ori versetul sfânt îmi stăruiește-n minte
Și-atunci mă-ntreb: de ce la el puțini mai iau aminte? . .
Așa puțini ascultă azi de sfânta Sa povață,
Așa puțini mai cred în El și-n sfânta dimineață
Când sus pe nori va reveni să-și ia Mireasa dragă,
Pe-acei ce i-au slujit mereu, cu drag, o viață-ntreagă!
Dar toate-aceste promisiuni acum sunt demodate,
Sunt uneori luate-n râs, de mulți sunt chiar uitate. .
Viața pare pentru ei că merge înainte
Nesocotind povața Sa și sfintele-i cuvinte.
Și totul pentru ei e jos, să ai bani și renume,
De parcă nici nu ar fi fost Isus Hristos în lume...
De parcă n-ar fi existat vreodată Creatorul
Ce i-a facut și pentru ei a îndurat Calvarul. .
Iar pentru ei Golgota-i doar o ne-nsemnată veste
Și împăcarea prin Isus cu Tatăl e poveste. .
Atât de mulți sunt cei ce spun: de bani am trebuință,
Nu de Hristos, de Dumnezeu sau știu eu ce credință... .
Iar altora când le vorbesc de Dumnezeu, mă-ntreabă:
Ai auzit de cineva din moarte să se-ntoarcă? ,
Să ne adeverească tot, că viața după moarte
Nu-i basm iubit de visători, ci chiar realitate?
Iar eu răspund: da, sunt chiar mulți cei ce-au gustat eternul,
Au fost dincolo și-au văzut și raiul și infernul!
Iar pe pământ când s-au întors radiau de fericire
Că le-a fost dat și au primit prin Domnul mântuire.
Sunt mulți acei ce în Isus nu au crezut vreodată,
Dar dincolo L-au întâlnit și viața li-e schimbată!
Și preschimbați, tot ce-au văzut, mărturisesc, dar alții
Spun despre ei că ce-au trăit sunt doar halucinații. .
-Nu cred nimic, nu pot să cred ceva ce nu există!
Mi se răspunde, dar eu văd că viața lor e tristă!
De unde vin și unde merg și scopul lor ca ființă
Sunt taine-ncătușate crunt de oarba necredință! . .
Iar când pe patul morții văd cum Diavolul îi cheamă
Se îngrozesc și le citești pe chip a morții teamă.
Însă când vezi un credincios că pleacă-n veșnicie
Citești pe chipu-i plin de dor o sfântă bucurie!

*
În fața morții au ajuns atâtea generații
Și cei săraci și cei bogați și robii și-mpărații!
Căci moartea-i seceră pe toți și nimeni nu îi scapă
Când vine ceasul hotărât, ea vine, nu te iartă!
Poate în viaț-ai fost bogat și-n bani având putere,
Dar moartea nu vrea nici averi și nici bani nu îți cere;
O clipă doar și ai pășit pe poartă-n veșnicie
Acolo unde ai ales ca viața ta să fie!
Și din ce-ai strâns, să știi, nimic, nu vei lua din lume,
Căci trupul tău va merge-n lut, iar sufletu-n genune. .
Însă atunci va fi târziu să mai accepți iertarea,
Căci vei intra în infinit și se va-nchide zarea
Trecutului pe-acest pământ, când nu credeai Cuvântul,
Când prins de foamea dup-averi nu-ntrezăreai mormântul.
Nu-ți folosește la nimic să ai în astă lume
Putere, fală, bogății, să ai un bun renume! . .
De nu îL ai pe Dumnezeu pierdut ești pe vecie,
Vei pierde tot ce e mai scump: intrarea-n veșnicie!
Poti chiar să știi despre Isus, făcând o slujbă sfântă,
Dar necrezând în jertfa Lui, călcând a Sa poruncă;
Făcând ce faci doar pentru bani, de slavă să ai parte,
Dar eu îți spun ne-ntârziat: tu mergi grăbit spre moarte!
Iar dincolo sărac fiind de-averea jos lăsată
Nimic nu te va mântui de ce-ai făcut odată! ...
Averea ta pe-acest pământ e doar deșertăciune!
Străin de toate vei pleca de-aici de jos din lume!
Și doar prin jertfa lui Isus, slujindu-i cu iubire
Poți să ajungi în ceruri sus, la sfânta răsplătire!
*
Răspunde astăzi cât mai poți cu ființa ta întreagă
Și înțelege, fii-nțelept când vocea Lui întreabă:
Ce va putea da cineva să scape de la moarte
Sufletul ce-n etern va sta de Tatăl Sfânt departe? . .
Se va putea răscumpăra prin propria-i bogăție
Pe când doar prin Isus Hristos există mântuire?
Și ce ar folosi cuiva să aibă toată lumea
Ca la sfârșit, murind sărac să vadă-n chin genunea? ...

Foarte frumoasa poezie. Slavit sa fie Domnul!
Adăugat în 09/04/2015 de rozmarin21
Statistici
  • Vizualizări: 2519
  • Export PDF: 4
  • Favorită: 2
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Fără diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni