Unde să m-ascund de Tine?
Autor: Maria Luca  |  Album: Mai aproape de Tine...  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de maria23luca in 09/03/2015
Unde să m-ascund Isuse
Copleşit de-al meu păcat
Când în mine duhul geme
Că din nou Te-am întristat?

Unde aş putea vreodată
Să m-ascund de Faţa Ta
Când mai rătăcesc cărarea
Şi m-apasă vina grea?

De m-aş duce-n vârf de munte
Eşti acolo Domnul meu!
În adânc de mări, în peşteri
Peste tot eşti Dumnezeu!

Ochiul Tău mă cercetează
Gândul nerostit mi-l ştii
Inima-mi citeşti Isuse
Noaptea sau în zori de zi!

Doamne ajută-mă pe cale
Să rămân de neclintit
Căci nu-i loc să mă ascundă
De Tine, Isus iubit!

Vulcan-18-02-2015
Mary
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 841
  • Export PDF: 4
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni