Ce tu nu poţi... El poate!
Autor: Maria Luca  |  Album: Clocot de cuvinte  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de maria23luca in 04/01/2015
De ce eşti trist şi ochii tăi
Mai sunt încă izvoare
De suferinţă şi durere
Când treci prin încercare?

De ce te simţi aşa de slab
Când se ridică valuri
Şi cauţi un drum şi nu-l găseşti
Să te întorci la maluri?

De ce ţi-e teamă de poveri
Şi te apleci sub ele
Când vin să-ţi pună la-ncercare
Credinţa-n ceasuri grele?

Şi dacă plângi... s-o faci zâmbind
Căci malul e aproape
Iar Dumnezeu va linişti
Furtuna de pe ape!

Poverile, oricât de mari
Vor deveni uşoare
De-L chemi pe Dumnezeu alături
De tine-n încercare!

Deci... nu te teme, nu fi trist
Şi nu mai plânge frate
În orice vreme Dumnezeu
Ce tu nu poţi... El poate!

Vulcan-05-11-2014
Mary
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 973
  • Export PDF: 4
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni