Da... va veni o zi de bucurie...
Autor: Maria Luca  |  Album: Clocot de cuvinte  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de maria23luca in 02/11/2014
Da... va veni o zi de bucurie
Când vom zbura cântând spre galaxii...
În stol de porumbei ne-om înălţa
Spre plaiurile veşnicei iubiri...

Da... va veni curând un ceas în care
Pe nori Se va ivi Isus Cristos
Înconjurat de slavă şi mărire
Să-Şi ia poporul sfânt şi credincios!

Da... va striga de bucurie duhul
În sufletele pline de iubire
Când Mirele Îşi va răpi mireasa
Într-o eternă ţară-n fericire!

Da... va fi vai şi-amar de cei ce astăzi
Nu-L recunosc ca Domn şi Salvator...
Vor plânge-atunci... dar ce târziu va fi
Căci vor rămâne-aici în foc mistuitor!

Da... va veni o zi... o zi în care
Îşi va începe Domnul judecata...
Poporu-ales priveşte către ceruri...
Revino, Domn al Slavei! Maranata!

Vulcan-27-09-2014
Mary
Slavă Domnului; o creaţie spre ridicare şi zidire, fiţi binecuvântată pentru frumoasele creaţii pe care le primiţi.
Adăugat în 02/11/2014 de floridinmaracineni
Statistici
  • Vizualizări: 992
  • Export PDF: 4
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni