Sonet de octombrie
Autor: Simion Felix Marţian  |  Album: Doruri si sonete  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Felix in 13/10/2014
Fiori de zori cu sărutări de brume
Sucombă-n dimineți întârziate,
Când pleoapa orizontului se zbate
Și curge mierea soarelui pe lume.

Cortina ceții tocmai ridicate,
Cu albul dens de vălurate spume,
Dezvăluie privirii noi albume
Cu pozele-n aramă ferecate.

E bogăție-n roade și-n culoare,
Având în palma cerului sorginte
De unde curg ca binecuvântare,

De-aceea dăltuiesc febril cuvinte
Să pună gratitudinea-n valoare:
Îți mulțumim cu inima, Părinte!

Vulcan, 13 octombrie 2014





frumos...!
Adăugat în 14/10/2014 de sanda_tulics
Pastelat în culori de toamnă, un tablou amplu în versuri puține, ultimul vers cu adevărat cel mai
important. Să fii binecuvântat frate Felix, împreună cu toți cei dragi.
Adăugat în 15/10/2014 de ana_haz51
Statistici
  • Vizualizări: 1371
  • Export PDF: 6
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni