Mare este Domnul
Autor: Paula D  |  Album: 3  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de PaulaD in 09/08/2014
Mare este Domnul, bun şi minunat!
Singurul - nu-i altul - sfânt, adevărat;
Vrednic e de laudă, închinare, cânt;
Să-I aducă slavă întregul pământ!

Binecuvântată fie fiinţa Sa
Ce-a fost junghiată sus la Golgota!
Glorie că-n ceruri El ne-a pregătit
Un locaş, de-a pururi - Raiul strălucit!

Cinste, adorare, toate-I se cuvin,
Zilnic îndurare El ne dă din plin;
Câtă bunătate-mparte tuturor
El ne este Frate şi Mântuitor.

Împărat şi Rege, e desăvârşit;
Ne-a scos de sub Lege, prin har ne-a sfinţit,
Ne-a trasat o Cale până-n Paradis
Când braţele Sale pe lemn S-au deschis.

Câtă bucurie Domnul toarnă-n noi
Şi câtă tărie ne dă în nevoi...!
Toată mulţumirea să-I aducem Lui,
Cu toată oştirea mare-a cerului.

Poveri de pe umăr El ne-a ridicat
Minuni fără număr ne-au înconjurat,
Ne-a umplut viaţa de iubirea Sa,
Dragă ne e Faţa-I când privim la Ea.

Preamărit să fie Dumnezeul nost',
Dulcea apă vie, turnul de-adăpost!
Slavă şi onoare Celui înviat!
Domnul este mare, vrednic de lăudat!

Amin.
09 august 2014
http://pauladita.wordpress.com/


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2095
  • Export PDF: 14
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni