Am acceptat oferta...
Autor: George Cornici  |  Album: Coordonate astrale  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de geocornic in 30/07/2014
AM ACCEPTAT OFERTA

Am acceptat oferta de-a merge pe traseul
Cu atâtea povârnișuri, capcane și noroi
Deși știam cum urlă și stă la pândă leul
Ne-am avântat pe-un drum trasat pentru eroi.

Pe gânduri nu am stat, nu am respins chemarea
De lut să ne desprindem să fim preafericiți
C-am înțeles că Fiul asigură intrarea,
Că pentru Paradis, pe veci, am fost sortiți.

Îmbrățișări, o mie, primit-am cu blândețe
Când am răspuns plenar acelui plan divin
Și-au început în noi simțiri să se dezghețe
Și-am spus recunoștința, oral și-n buletin,

”Cu-adâncă plecăciune, O, adorat Mesia
Am zis în ziua-aceea cu tremurul în glas
”Îți mulțumim, nespus, că ai aprins făclia,
Că ne-nsoțești pe cale la fiecare pas,

Iubirea-Ți parfumată o răspândim în jur
Că ne-ai descătușat, c-ai acordat favoare
Vom sprijini lucrarea precum Aaron și Hur
L-au întărit pe Moise când brațul n-a fost tare.”

O, câte satisfacții avem de-atunci pe cale!
Și le trăim intens și când furtuna-i grea
Vedem splendori cuprinse în fragede petale
Și-n atmosfera dată de-ndepărtata stea.

Înaintăm cu gândul la veșnica răsplată
Îmbrățișând lucrarea ce-n har ne-a transferat
Nu vom uita iubirea ce-a fost crucificată
Ne-a îndreptat viața spre Cel glorificat.

George Cornici/30 Iulie, 2014


Minunat, și nimic mai mult ! Slavă Domnului, și mulțumiri poetului pentru versuri !
Adăugat în 31/07/2014 de viorel1977
Statistici
  • Vizualizări: 1083
  • Export PDF: 6
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni