Să nu te-ngrijorezi nicicând
Autor: Lucica Boltaşu  |  Album: Pâinea Vieții  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de lboltasu in 28/07/2014
Să nu te-ngrijorezi nicicând
De ziua ce-o să vină,
Să-ţi aminteşti că în curând,
Isus o să revină!
Pune-ţi nădejdea în Cuvânt,
Când clipele te cern,
Vremelnic eşti pe-acest pământ,
Dar în Cristos, etern!

Să nu te uiţi la cei ce au,
Arginţi, aur, palate,
Doar cei sărmani împart şi dau
Din pâine şi bucate!
Să nu tânjeşti ce nu-i al tău,
Mulţumitor fii-n toate,
Atât să ceri lui Dumnezeu,
Să ai doar sănătate!

Să nu te plângi când eşti căzut,
Celui ce-i sus pe munte,
Acel ce valea n-a văzut,
Nu ştie să asculte!
Să nu îi spui de rana ta
Şi nu-ţi striga necazul,
Căci nu va vrea în clipa grea,
Să-ţi mângâie obrazul!

Să nu asculţi de voci ce-ţi spun
Că eşti pierdut! Gândeşte
Că eşti iubit de-al tău Stăpân,
El viaţa-ţi curăţeşte!
În ochii Lui eşti preţios,
O nestemată rară
Şi pentru tine-aicea jos,
Venit-a ca să moară!

Să nu cârteşti, cântă mereu,
Chiar şi atunci când sângeri,
Căci te ascultă Dumnezeu
Şi miile de îngeri!
Când lăcrimezi, priveşte-n sus,
Cu tine plânge cerul,
Odată a murit Isus,
Să-nvingă efemerul!

Să nu te temi, de ce-o veni,
De ziuă şi de noapte,
Ascult-a Golgotei solii,
Ale Duhului Sfânt şoapte!
Puţin mai este! Când trăieşti
Supus şi-n ascultare,
Vei vrea mai mult să te sfinţeşti,
Şi ceru-l vrei mai tare!

Când urci pe treptele de har,
Cu Duhul Sfânt în tine,
Te vei ruga şi nu-n zadar,
Cu lacrimi şi suspine!
Vei mulţumi lui Dumnezeu
Că te-a cules din lume
Şi-atunci când ţi-este cel mai greu,
Slăvi-vei al Său Nume!

28/07/14, Barcelona-Lucica Boltasu
încurajator ,mângăietor vers.. din mina cerească...
Adăugat în 29/07/2014 de sanda_tulics
Statistici
  • Vizualizări: 2200
  • Export PDF: 694
  • Favorită: 2
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni