Nimic nu-i ca iubirea...
Autor: George Cornici  |  Album: Aripi cutezătoare  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de geocornic in 24/02/2014
NIMIC NU-I CA IUBIREA

Nimic nu-i ca iubirea ce a venit din Slavă
Ne-a cucerit total, cu zâmbetu-i sublim
Ne-aduce flori, miresme din veșnica Dumbravă
În existența noastră, din suflet, o dorim.

Nimic nu depășește lucrarea ei activă
Se duce și-n pustie s-aducă înapoi
Pe cei ce-au părăsit cereasca directivă,
Să-i conecteze iar cu viața de apoi.

E-o culme-a fericirii când ne îmbrățișează
Căldura ei imprimă scenarii pitorești
Asupra existenței, necontenit, veghează
Rostirea ei cuprinde expresii îngerești.

Nimic nu o întrece în vorbă și-acțiune
Căci nu se dă în lături când vine valul greu
Cu noi este la jug în greaua tracțiune
Să nu ne-mpotmolim pe-acest îngust traseu.

Că o numim Regină nu e la întâmplare
Natura ei divină ne-ndeamnă să cântăm
Răspunde la apel când vine-o încercare
De îi urmăm povața nicicând nu ne-ncurcăm.

E-o taină și-o minune că nu ne părăsește
Ci stă cu noi când geruri, perfide, ne cuprind
Amarul ce-i în suflet, duios, îl îndulcește
Din ea doar sentimente cucernice descind.

Chiar spațiul infinit de l-am putea străbate
Nu am găsi iubire ca cea de care-am spus
S-a dus la răstignire cu sfântă demnitate
De unde har bogat și pace ne-a adus.

Nimic nu-i ca iubirea din infinit trimisă
Spre a forma în noi dumnezeiești comori
Când influența ei în suflet e admisă
Vedem splendori stelarte ce-s dincolo de sori.

George Cornici/24 Februarie, 2014


..nimic nu-i ca Iubirea...că-i taină,adusă din spaţii încă neexploatate de om .
Veşnic să vă cuprindă braţele ei!
Adăugat în 24/02/2014 de sanda_tulics
D! Nimic nu-i ca Iubirea, căci ea este marea taină a mântuirii noastre.

S-aveţi multe binecuvântări cereşti!
Adăugat în 24/02/2014 de Duverna
Feerică, tainică, DESĂVÂRŞITĂ Iubire ce Îşi ţine lipită la piept "Odorul" câştigat cu un preţ de neegalat! Fiţi binecuvântat pe braţele EI!
Adăugat în 25/02/2014 de floridinmaracineni
FITI BINECUVANTAT! INSPIRATIE DIVINA!
Adăugat în 25/02/2014 de monica_orghici70
Adevărat și deosebit de frumos, Domnul să-ți răsplătească frate George.
Adăugat în 26/02/2014 de ana_haz51
Statistici
  • Vizualizări: 837
  • Export PDF: 8
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 5
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni