Cunosc un Păstor
Autor: George Cornici  |  Album: Aripi cutezătoare  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de geocornic in 11/02/2014
CUNOSC UN PĂSTOR

Cunosc un Păstor iubitor
Spre Rai, duios, mă îndrumă
Știe că sunt călător
Prin starea terestră, de humă.

Privirea-I senină m-a cucerit
Din prima clipă a întâlnirii
Văzut-am că e diferit
De cei ce-s ”actori” ai slujirii.

A-ntins mâna, neprefăcut
Zâmbindu-mi cu-atâta candoare!
Și imediat s-a născut
Un dor de mireasma din floare.

Mi-a dat și îmi dă ne-ncetat
Tărie să-nving încercarea
Nicicând El nu m-a trădat,
Și nu mi-a rănit dedicarea.

Cu sare-i dres cuvântu-I rostit
Dă alin durerilor grele
De bună voie a suferit
Vina mea, toată, s-o spele.

Îmi poartă de grijă oricând,
Promisiunea ce-o dă e păstrată
Mi-a pus bucurie în gând,
Mi-a transformat viața, toată.

De-alunec și cad în cărare
Intervine, îndată, să-mi dea
Ajutor potrivit, vindecare
În paza-I sublimă mă ia.

De-a vrut-a ceva să îmi spună
Doar purul Adevăr a fost
Imnuri dragi nălțăm împreună
Mi-e Prieten drag și-Adăpost.

Cunosc un Păstor jertfitor
Ce bine-și cunoaște menirea
Mi-a pus în ființă un dor
Și tot El îmi dă împlinirea.

George Cornici/10 Februarie, 2014
Minunat Pastor!
”Privirea-I senină m-a cucerit
Din prima clipă a întâlnirii”
”Mi-a pus în ființă un dor
Și tot El îmi dă împlinirea.”
Nu-i nimeni ca El, oricat am cauta, e singurul care iubeste si de turma Lui se ingrijeste.
Domnul fie Laudat!
Domnul sa va binecuvinteze!
Adăugat în 11/02/2014 de fidelitate
Fericiți sunt cei care Îi cunosc glasul și Îl urmează, Domnul să fie lăudat pentru aceste versuri frumoase, ziditoare. Să fii fericit cu Păstorul tău, frate George.
Adăugat în 12/02/2014 de ana_haz51
..sa-L cautam cu toata fiinta,
Fiti binecuvintat !
Adăugat în 12/02/2014 de sanda_tulics
Statistici
  • Vizualizări: 901
  • Export PDF: 7
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni