Nașterea Mântuitorului
Autor: Marius Cheres  |  Album: fara album  |  Tematica: Nașterea Mântuitorului
Resursa adaugata de marius.cheres in 22/12/2013
1 / 1
Mirifice raze brăzdau cerul, seara,
Un înger din slavă măreț strălucea,
Dar Iosif, cu teamă, gândea la plecarea
De lângă Maria, logodnica sa.

Rușinea și teama-l făceau să gândească
S-o lase, să plece tiptil, pe ascuns.
Dar îngerul slavei, cu voce omenească,
Veni să-i aducă mărețul răspuns:

Maria urmează s-aducă pe lume
Iertarea vestită, Cuvântu-ntrupat,
Gingașă Făptură, cerească Minune:
Pe Domnul iubirii, din veci așteptat.

Iubește-ți soția și apără-ți pruncul!
Prin El se arată iubirea divină.
Se luptă cu groaza și teama adâncul
Stârnit de copilul născut fără vină.

Iar magii veniră umili să se-nchine
Acelui ce totul îi este supus,
Venit cu mulțime de daruri divine:
Iubire, speranță și pace – Isus.


Statistici
  • Vizualizări: 3340
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni
Iosua 1:8 Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea, căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale şi atunci vei lucra cu înţelepciune.