Nașterea Mântuitorului
Autor: Marius Cheres
Album: fara album
Categorie: Nașterea Mântuitorului
Mirifice raze brăzdau cerul, seara,
Un înger din slavă măreț strălucea,
Dar Iosif, cu teamă, gândea la plecarea
De lângă Maria, logodnica sa.
Rușinea și teama-l făceau să gândească
S-o lase, să plece tiptil, pe ascuns.
Dar îngerul slavei, cu voce omenească,
Veni să-i aducă mărețul răspuns:
Maria urmează s-aducă pe lume
Iertarea vestită, Cuvântu-ntrupat,
Gingașă Făptură, cerească Minune:
Pe Domnul iubirii, din veci așteptat.
Iubește-ți soția și apără-ți pruncul!
Prin El se arată iubirea divină.
Se luptă cu groaza și teama adâncul
Stârnit de copilul născut fără vină.
Iar magii veniră umili să se-nchine
Acelui ce totul îi este supus,
Venit cu mulțime de daruri divine:
Iubire, speranță și pace – Isus.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/118042/nasterea-mantuitorului