Rugăciune de dimineață
Autor: Victor Bragagiu  |  Album: Cărare de suflet  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de bragagiu in 10/11/2013
Precum o apă în cascade
Sare din vânturile-n cetini
Așa Cuvântul viu îmi cade
În uscăciunea mea din stepe.

Eu însetat primesc minunea
Cu buzele crăpate-n Soare
Când mă îneacă rugăciunea
Cu prospețimea de vâltoare.

Iar firicelele de gânduri
Uimite-n Dragoste și Milă
Lucesc cu lacrimi tremurânde
Cu orice pic de clorofilă.

Din mine ies și ies cuvinte
În mine curg și curg șuvoaie
Și fug pe Cale înainte
Înspre izvoarele de ploaie.

Isuse, Sfântul Râu îmi spală
În inimă intrând ca-n poartă
Oricare gând, oricare boală
Ce nu spre înălțimi mă poartă.

Malul meu râde cu răchite
Ce au uitat de versuri plânse,
Ci șopotesc numai uimite
De-naripările-mi aprinse.

Rămân în spate urme, urme,
În urma mea doar juguri, juguri,
Iar Viața nu vrea ca să curme
Zvâcnirea zborului din muguri.

Prind înălțările în brațe
A sufletului în uimire
Încredințările-n speranțe
M-aduc în munții de Iubire.

Lăstarii mei absorb putere
Să-și crească traiul și asaltul -
Din fericită-ngenunchere
Îmi iau în ziua nouă startul.


Cu prețuire, pentru minunatele versuri ! Domnul Isus, să vă fie mereu alături !
Adăugat în 10/11/2013 de viorel1977
Minunată părtășie cu Domnul, Dumnezeu să te răsplătească, frate Victor,pentru aceste versuri de-
osebite care merg la suflet.
Adăugat în 10/11/2013 de ana_haz51
DOMNUL SA VA BINECUVINTEZA AVETI UN STIL PARTICULAR SI SCRIETI VERSURI MINUNATE SLAVA DLUI VA DARUIT UN DAR MINUNAT
Adăugat în 10/11/2013 de tomacoca
„Din mine ies și ies cuvinte
În mine curg și curg șuvoaie
Și fug pe Cale înainte
Înspre izvoarele de ploaie.” Este cu adevărat starea dvs binecuvântată de poet prin Har divin....Pe genunchi, dimineața, primiți asemenea versuri înalte?
Adăugat în 10/11/2013 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 1531
  • Export PDF: 7
  • Comentarii: 4
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni