Psalm de izbăvire
Autor: Paula D  |  Album: 2  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de PaulaD in 14/07/2013

Doamne-asupra mea veghează Tu,
De rușine să nu mă umplu
Și nu mă lăsa la bunul plac
Al celor ce numai răul fac.

Ca să nu se bucure de min'
Cei cu sufletul viclean, hain;
Ci cu sfinții să mă veselesc
De sprijinul ce-n Tine-l găsesc.

Da, mă-ncred în Tine Domnul meu
Căci Tu mi-ești scăparea-n orice greu;
Fă să vadă toți vrăjmașii mei
Că Tu ești mai tare decât ei.

Și de cine oare să mă tem
Când Tu ești Stăpânul meu Suprem?
Nicidecum nu mă voi clătina
Ocrotit fiind la umbra Ta.

Toți cei care răul îmi doresc
Tremură și cad, se poticnesc;
Însă eu privirea îmi ridic
Și încrezător în Domnul zic:

Al meu suflet, să te-mbărbătezi,
Căci minuni cu Domnul ai să vezi!
Ai nădejde în puterea Sa
Fiindcă iarăși Îl voi lăuda!

Binecuvântat pe veci să fii,
Răscumpărătorul celor vii!
Căci de-ai mei vrăjmași m-ai izbăvit
Și odihna Ta mi-ai dăruit.

Amin.

14 iulie 2013
blog personal cu poezii: http://pauladita.wordpress.com/
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 804
  • Export PDF: 14
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni