Delectare și slujire
Autor: George Cornici  |  Album: Porți spre Cer  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de geocornic in 31/05/2013
DELECTARE ȘI SLUJIRE

A creat o frumusețe să ne farmece privirea
Este Tatăl Creator ce deține stăpânirea
A fost voia Lui sublimă să trăim vibrații sfinte
Să ne ducem cu gândirea pân’ dincolo de morminte.

Sunetul creat de valuri ne transpune-n zona-n care
Nu transmite nici o undă de acută frământare
Iar întinderea de ape infinitul îl vestește
Este locul adecvat unde visul se-mpletește.

Piscurile ne încântă cu a lor temeritate
Parcă ne arată calea spre edenica Cetate
Zonele învecinate freamătă cu-adânci mistere
Le vedem și ne desprindem de-nclinații efemere.

Peisajele văzute ne vorbesc de armonie
Și-astfel sufletul învinge chiar o lungă agonie
Toate-au fost așa create să ne-nvețe ce-i slujirea
Ce pe Domn Îl proslăvește dându-i toată mulțumirea.

Se cuvine, ca urmare, să-L cinstim cu adorare
Pentru că trimite zilnic undele-i de desfătare
Nici o clipă nu lipsește aerul ce ne-ntreține
Stările tulburătoare este gata să le-aline.

Și când agitatul vânt către noi se năpustește
Îl slujim cu-ncredințarea că, mereu, ne ocrotește
Piedici grele, suferințe nu-s în stare să ne-abată
De la crezul ce-a format o trăire transformată.

Cine-n lumea de restriște ar putea să ne despartă
De un ideal preasfânt ca să stăm la Marea Moartă?
S-a format în noi puterea ce din Duhul Sfânt provine
Spre a sta la datorie și a-I da ce se cuvine.

Cum să nu-L glorificăm când bogatele-I hambare
Sunt deschise permanent s-avem hrană și serbare?
Niciodată nu vom rupe legăturile cu Cerul
Ca să-nvingem și dogoarea și o stare ce-o dă gerul.

George Cornici/30 Mai, 2013
Hilton Head Island, SC.

O adevărată delectare mesajul sfănt, dar și versurile, Domnul să te binecuvinteze, frate George,să
te întărească pentru slujire în via Lui.
Adăugat în 31/05/2013 de ana_haz51
Glorie veșnică Preabunului nostru Dumnezeu!
Adăugat în 31/05/2013 de Ioanhapca
Ce minunat ca vacanta trupului, cu odihna-i placuta, a facut spiritul sa lucreze mai mult spre slava Creatorului de ocean, de munti, de valuri si idealuri!
Adăugat în 31/05/2013 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 910
  • Export PDF: 5
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni