NU STINGEM FLACĂRA CREDINȚEI

Nicicând nu stingem flacăra credinței
Ne dă imbold spre veșnicul Liman
Ne poate scoate din gheara neputinței,
Ne dă puteri să-nvingem pe dușman.

Ce e frumos în viață prin ea putem distinge
Creează-n noi o stare înregistrată-n Cer
E foarte delicată, cu dragoste ne-atinge
Ne încălzește-n stări când vine-un aspru ger.

O, câte situații au fost când disperarea
A stins în noi dorința de-a intona un cânt
Și-am activat credința și am simțit candoarea
Ce vine de la Cel ce e de trei ori sfânt.

Nu ne-a abandonat când fost-a neglijată
Ci dimpotrivă, duioasă, ne-a șoptit:
”Să apelați la mine căci nu sunt birocrată
Vă luminez cărarea spre Plaiul mult râvnit,

Atât de fericită v-am însoțit umblarea
V-am ridicat, îndată, când fost-ați prăbușiți
Rămas-am credincioasă când v-a cuprins uitarea
Spre a putea spre țel, cu râvnă, să pășiți.”

Azi exprimăm regretul că nu întotdeauna
A fost de noi ‘nălțată la punctul culminant
De-aceea n-am învins când a venit furtuna
Și n-am asimilat mesajul penetrant...

Cu-adâncă pocăință ne recunoaștem vina
Și vrem de-aci ‘nainte s-o-nflăcărăm plenar
C-așa putem vedea ce daruri dă Lumina
Și vom avea tot timpul ulei în felinar.

George Cornici/13 Aprilie, 2013