Pomul din livadă

Către seară, prin livada
Cu cireși și portocali,
Prin aroma-mbătătore
De lămâi și portocali,
Ca un susur blând de apă
Vântul, se auzea prin frunze,
Soarele, cu-a sale raze
După dealuri se ascunse.

Pe covor de flori și iarbă
Ce-i întins peste livadă,
Cu pași lenți printre petale
A venit din nou să vadă,
Pomii, altoiți odată,
Și cu gând să strângă poate,
O găleată, sau mai multe,
De fructe mari, și bine coapte.

Admira cu drag copacii
Ce de rod se aplecară,
Și strângea cu drag Stăpânul
Fructele, ce stau să cadă,
Și rotindu-și iar privirea
Spre smochinul înfrunzit,
În priviri i se citiră,
Cât de mult ar fi dorit,
Ca în vasul de aramă
Să adauge mai mult,
Și smochine bine coapte,
Dar copacul, n-a avut.

Și chemă atunci în grabă
Grădinarul iscusit,
Cu un gest plin de tristețe,
Îi vorbi nemulțumit;
,, Sunt atâția ani, știi bine
Când tot vin ca să culeg,
Fructe, în a mele vase
Și apoi să le aleg,
Ca pe mese, în fructiere,
Să le pun să mă mândresc,
Cu livada mea cea mare
Ca să pot să povestesc,
Celor ce îmi sunt prieteni
Care dorul lor le-au dus,
Că mai bune și gustoase
Fructe, ca ale mele nu-s
Aș fi vrut să simt dulceața
Din smochinul înfrunzit,
Dar e gol și plin de frunze
Și pe el Eu sunt mâhnit,
Și te rog ca până mâine
Să îl tai din rădăcini,
Și să nu mai facă umbră
Florilor, cu iz de crini.’’

Ca un nor de ploaie deasă
Ce apare din senin,
Ca o pânză de tristețe
Năvăli pe chip senil,
Și în ochi ca de cristale
Lacrimile stau să cadă,
Grădinarul, cu blândețe,
Îi răspunse atunci în grabă:
,, Doamne, știu nedumerirea
Ce o ai de atâția ani,
Și dorești cu nerăbdare
Fructe, din copac să ai,
Dar te rog să-i dai o șansă
Că e tânăr și în floare,
E păcat, să-l vezi cum arde
Că îmi pasă, și mă doare,
Îl iubesc, că este falnic
Și de grijă am să-i port,
Am să-l sap la rădăcină
Că e viu , și nu e mort,
De cu zori și până seara
Voi veghea ca toți să vadă,
Un smochin cu fructe coapte
În mărita Ta livadă !

O livadă este lumea
Cu copaci și mărăcini,
Cu stejari, cu brazi, cu ramuri,
Înflorite sau cu spini
Dar Te rog, pe Tine Doamne,
Fă și spinii ca să vadă,
Că sunt pomi cu roade coapte
În cinstita Ta, livadă !


Viorel Balcan 14 ianuarie 2013