Când inima ți-e frântă de lacrimi de ocară,
Și sufletul ți-e-adânc întunecat , pustiu,
Privește-n sus și-ncearcă să simți a mia oară,
Prezența unui Tată Ocrotitor...și-un Fiu!

Când oaza lumii-nghite și ultima valoare,
Valoarea unui suflet rătăcitor, hoinar,
Mai lasă-un strop fierbinte să cadă la picioare,
Picioarele străpunse de cuie pe Calvar!

Și-n ciuda nopții negre și-a negrului popas,
În care-ai fost căzut si care te-a cuprins,
Doar lacrima-ndrăznește să facă primul pas,
Către-o speranță dulce și-un dor de Cer, nestins.

Privește-n sus la Cerul speranțelor divine!
Privește către Astrul statornic, luminos!
Acolo sus sfârșivor și gânduri și suspine,
Acolo sus te-așteaptă un loc lânga Hristos.
(Constantin C.)