La un moment dat, lucrurile erau tot mai dificile. Mama trebuia să aleagă între viață și moarte, între rai și iad. Așa cum știm bine în regimul comunist intervențiile chirurgicale dificile se făceau doar pe baza semnăturii pacientului. Mama continua să fie în pericol; să aleagă viața trebuia să accepte sacrificarea celor două ființe firave, ce existau în lăuntrul ei, iar deși dorea o sarcină normală până la capăt, cu siguranță (spuneau medicii), nu o să reușească. Sarcina mamei era destul de greoaie la șase luni și era necesară o operație...

     Deși totul părea să fie imposibil, dorința mamei de a putea da naștere gingașelor gemene creștea zilnic. O dată cu dorința ei creștea și credința în Acel ce nu o lăsase niciodată, ori de câte ori se afla în încercări. Știa că numai Dumnezeu e cel care o poate salva... Se apropia ziua în care trebuia să-și spună punctul de vedere... Ce hotărâre să ia... După răspunsul ei prompt și foarte clar, acceptă să-și pună viața în pericol: „De voi avea zile, voi avea chiar și în situația în care mă aflu; de o fi să mor, voi muri în pace și fără regrete”.

     Foarte hotărâtă în sinea ei, înfruntă moartea cea groaznică și necruțătoare. Medicii o privesc uimiți și totodată îi apreciază devotamentul sincer de mamă... Urmează cele trei ore și douăzeci de minute groaznice pentru ea pe masa de operație. Despre acest timp ea vorbește și astăzi ca despre o „luptă cu moartea”. Era sub orice critică. Cei 21 de medici ce o înconjurau erau convinși că nu supraviețuiește. Doar un miracol putea să o readucă la viață, spuneau ei. Semnătura mamei, așternută pe hârtie era dovada că pe ei nu-i înspăimânta nimic – erau chiar în afara oricărui pericol.

     Mama a continuat să se încreadă în Dumnezeu. După ore de coșmar, ca prin minune, operația reușește. Este apoi readusă în salon, unde mulțimea o privește cu îngrijorare. Ea nu încetează să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru izbândă. Între timp, părăsește spitalul, revenind între cei ce o doreau atât de mult și care în timpul acela n-au obosit mijlocind la Dumnezeu pentru ea.

     O mamă readusă la viață! Lucrurile nu s-au sfârșit aici însă. Exista ceva neclar. Sarcina era tot mai mare. Ultimele trei luni de sarcină au fost groaznice pentru ea. Părăsește din nou căminul și pe cei dragi, pentru a fi din nou sub privirea medicilor... Iarăși momente de suspans...

     Ce va fi? Cum vor decurge lucrurile? Întrebări ce inundau și inimile celor din jur. În sfârșit veni și ziua cea minunată, când mama dă naștere celor două frumoase și neînvinse binecuvântări. O veste atât de minunată. Mama și cele două fetițe sunt dăruite celor ce prin stăruința lor L-au înduplecat pe Dumnezeu. A fost o încercare grea, dat totodată o biruință atât de minunată.

     Nu pot să pun punct acestei mărturisiri, fără a vă îndemna în numele Domnului Isus, să nu uitați un lucru: Împreună cu ispita, Dumnezeu, a pregătit și mijlocul de a ieși din ea, ca să o puteți răbda (1 Corinteni 10:13). Cu dragoste frățească pentru oricare din voi.

Ellysabeta M.