Așa a început totul. Percheziție, retrogradare, desfacerea contractului de muncă pentru abateri repetate, deși eram evidențiat ca cel mai bun și desemnat ca cel ce urma să ia locul directorului după pensionarea sa.

     După investigații amănunțite s-a constatat că vorbisem cu cel puțin 20 de persoane despre credință, toate fiind chemate să dea socoteală pentru faptul că nu au reclamat lucrul acesta. Răspunsurile au fost diferite. Voi reda doar unul singur:

     A fost chemată o subalternă, ingineră, redactor al unei reviste lunare de documentare agricolă.

— Ați pierdut timpul, în ziua cutare…, vorbind cu șeful despre religie, așa scrie în agendă. De ce ați fost interesată… și de ce n-ați reclamat?

— Am pierdut timpul? a fost replica. Atunci dați-mi voie să vă povestesc. Eram în divorț cu soțul meu, într-o stare îngrozitoare și aveam de gând să mă sinucid. Desigur că nu mai aveam chef să mai lucrez. Șeful m-a chemat la el în birou și mi-a zis:

— Ce s-a întâmplat de nu ai încheiat și nu ai predat la termen numărul de revistă?

— Nu mai pot! am izbucnit în plâns și i-am spus situația.

— Atunci trebuie să stăm de vorbă, ia loc.

     Și a început să-mi vorbească din Biblie, să mă încurajeze, să-mi spună pilde și ce rol poate să joace adevărata credință în Dumnezeu. Poate că a durat o oră. Pe măsură ce vorbea, inima mi se ușura și sufletul. Am plecat de acolo un alt om, m-am apucat de treabă, am predat la tipar revista, nu am mai divorțat și, mai ales, nu m-am sinucis. Vă întreb acum, am pierdut timpul sau…? Iar în ce-l privește pe șeful meu, cred că știți că e cel mai apreciat dintre toți, deci nu se poate spune că a pierdut timpul cu mine. De altfel, am hotărât să mă fac și eu ca el! ...

     A fost întreruptă cu cuvintele:

— Puteți pleca!