Strigătul mut.Cui îi pasă şi de ei?
Autor: Milena Cismaşiu  |  Album: Întrebările Inimii  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de prentesa995 in 10/01/2012
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Strigătul mut.Cui îi pasă şi de ei?

http://intrebarileinimii.blogspot.com/2012/01/strigatul-mutcui-ii-pasa-si-de-ei.html

25,000 de persoane mor în fiecare zi de foame.Asta înseamnă că la fiecare 3,5 secunde cineva moare în felul acesta.

27 de milioane de sclavi în întreaga lume.

S-a estimat că aproximativ 246 de milioane de copii cu vârste cuprinse între 5-17 ani sunt exploataţi în întreaga lume(prostituţie,pornografie,recrutaţi forţat pentru armată,comerţ ilegal de droguri şi arme,şi multe altele activităţi de acest fel)

Aproximativ 75,000 de femei şi copii sunt introduşi ilegal anual în SUA pentru a fi forţaţi să se prostitueze sau să fie sclavi.50% din ei sunt sclavi sexuali.

163 de milioane de orfani în întreaga lume.Sunt singuri,le este foame şi nu au pe nimeni.Trăiesc pe străzi şi inhalează substanţe chimicale pentru a-şi "păcăli" foamea.În unele ţări,câinii sunt mai respectaţi decât ei.Trăiesc în clădiri abandonate şi se ascund de cei ce vor să-i ucidă,să-i exploateze.

10 milioane de copii din Africa sunt orfani din cauza lui AIDS.Majoritatea dintre ei sunt infectaţi şi cu HIV,trebuind să facă faţă unui viitor sumbru.

În unele ţări din lume,un număr zguduitor de fetiţe sunt răpite şi forţate să prostitueze,chiar şi fetiţe în vârstă de 5 ani.

Zeci de mii de creştini sunt persecutaţi în întreaga lume din cauza credinţei lor.Ei sunt închişi în închisori,torturaţi şi chiar ucişi.În unele ţări nu ai nici măcar voie să ai o Biblie sau să vorbeşti cu cineva despre credinţa ta.

23,000 de copii sunt avortaţi săptămânal în SUA.În România au loc 2-3 milioane de avorturi anual,în China 13 milioane,iar în Rusia 3-4 milioane de avorturi.Şi acestea sunt doar 4 ţări menţionate.Întotdeauna există o soluţie pentru o sarcină nedorită.Înainte de a-ţi omorî propriul copilul,gândeşte-te!Asta era soluţia finală?Dumnezeu întotdeauna are soluţii!"Când eram un plod fără chip,ochii Tăi mă vedeau."(Psalmul 139:16)

Milioane de bărbaţi,femei şi copii trec prin astfel de momente zilnic.Nimănui nu-i pasă de ei şi toţi se fac că nu-i aud.Îşi astup urechile şi dau muzica la maxim,dar nu şi El.Dumnezeu vede tot ce se întâmplă,iar noi dăm vina pe El pentru astea.Nu înţelegem că noi suntem mâinile şi picioarele Sale,că El locuieşte şi lucrează prin noi!De ce ne prefacem că nu le auzim strigătul?De ce plângem pentru un super-star când moare,dar clipim din ochi doar când auzim de milioanele de copii care mor de foame?De ce nu facem nimic pentru ei?
Poate îţi zici:"Dar nu am cum să-i ajut în mometul acesta!".Aş vrea să îţi spun că "Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit."(Iacov 5.16).Rugăciunea TA poate schimba sensul vieţii acestor oamenii.Nu este nevoie să fi pocăit ca să te rogi!O poţi face chiar acum,te poţi ruga neîncetat pentru aceşti oameni ce trec prin astfel de chinuri zilnic.Nu subestima puterea rugăciunii!

Îi putem ajuta pe aceşti oameni răspândind mai departe aceste sondaje zguduitoare,rugându-ne pentru ei şi trecând la acţiune!Sunt o mulţime de site-uri care te pot informa cu privire la ce se petrece chiar acum în lume,în viaţa cuiva.Chiar în clipa aceasta,un om moare de foame,o fetiţă este forţată să se prostitueze,un băieţel este învăţat cum să ţină o armă în mână şi un copil este avortat!Un copil doarme pe străzi,un om cerşeşte,un bătrân aşteaptă la azil să-l viziteze cineva,un om se sinucide,cineva are nevoie să fie încurajat,iar un om este disperat.Noi ce facem?Suntem capabili să oferim ajutorul nostru acestor oameni?Vrem să ne rugăm pentru ei şi suntem dispuşi să ne deschidem gura şi să-i apărăm?Tu vei zice DA sau vei spune NU acestor oameni?Mai este dragostea în aer acum?



Proverbe 31:8 Deschide-ţi gura pentru cel mut, pentru pricina tuturor celor părăsiţi!

să ne rugăm cu o dorinţă înfocată
bun îndemn şi folositoare statistici mai aflăm şi noi cum stau de fapt lucrurile...
fii binecuvântată, multă pace
Adăugat în 10/01/2012 de floridinmaracineni
Statistici
  • Vizualizări: 1663
  • Comentarii: 1
Opțiuni