Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

Epistoliile venite din Cer, realitate sau mit ?
Autor: Gavriil STIHARUL  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de dan-dan in 21/05/2010
    12345678910 0/10 X
Epistoliile venite din Cer, realitate sau mit ?
Renunţând la icoane şi statui în urma valurilor de reforme din secolele al XV-lea şi al XVI-lea, protestanţii par a fi resimtit un vid iconic, motiv pentru care au recurs la înlocuitori, precum goblenuri sau diferite accesorii de mobilier, frumos împodobite cu texte biblice şi gravate artistic, ce confereau credincioşilor un setiment de protecţie divină. Ca şi icoanele, erau puse pe perete sau erau integrate în ambientul casei [1]. Practica a fost împrumutată din tradiţia iudaică. Într-adevăr, în iudaism, mesjul iconic a fost în mare parte înlocuit cu mesajul lingvistico-semantic. Respectând porunca biblică [2], evreii pioşi au confecţionat cutii de lemn, ceramică, argint, sidef etc. adevărate opere de artă în care se puneau pergamente conţinând texte biblice [3]. Protestanţii, pe lângă textele biblice inspirate, au simţit nevoia să adauge şi texte apocrife, în mare parte reproduse din "Epistoliile provenite din Cer". Cultul epistoliilor are o lungă şi frumoasă tradiţie, circulaţia lor fiind semnalată încă din zorii creştinismului.

Cultul epistoliilor până la Reformă

După tradiţie, prima scrisoare de acest gen ar fi fost trimisă de Însuşi Mâtuitorul, pe vremea când se afla încă pe pământ, lui Abgar, regelui Edessei, care, auzind de tămaduirile miraculoase pe care El le săvârşea, s-a hotărât să-i scrie, rugându-L să vină în regatul lui, la Edessa, pentru a-l tămădui de o boala incurabilă, scrisoarea fiindu-I trimisă printr-un rob. Iisus Hristos îi răspunde că, după răstignirea, învierea din morţi şi înălţarea la ceruri, negreşit va trimite un ucenic de-ai Lui, care îl va tămădui şi va propovădui Evanghelia, nu şi înainte, deoarece are o misiune pe care trebuie să o ducă la bun sfârşit. Scrisoarea, pe care Abgar o purta permanent cu sine, a fost suficientă să-l vindece în mod miraculos [4]. De aceea, astfel de scrisori mai poarta numele de advare sau agvare. Se pare că mitul despre Abgar a fost punctual de plecare pentru punerea în circulaţie a epistoliilor de mai târziu.
Urmatoarele epistolii aveau ca temă respectarea Zilei Domnului, Duminica, şi provine din mediul pietist popular ca o reacţie împotriva nerespectării acestei zile. Astfel, odată cu generalizarea creştinismului în Imperiul Roman, ziua de Duminică, ca zi sfânta şi de odihnă, ajunge sa ia locul sâmbetei. Cu toate acestea, sâmbăta nu a fost întru totul abandonată. Astfel, oamenii simpli din Friaul, nordul Italiei, continuau să ţină sâmbăta. De asemenea, începând din secolul al II-lea, sâmbăta era ţinută de către Biserica Culdee din Scoţia, precum şi de către alte biserici. Astfel de epistolii au fost redactate după anul 313, anul legalizării Bisericii, întâi în limba latină, apoi a fost tradusă în elineşte, precum şi în celelalte limbi europene din acea vreme, şi a început să circule cu succes. Primele atestări privind epistoliile le avem din secolul al V-lea. Astfel, se spune că, în anul 583, în Ibiza (în limba autohtonă Eivissa), o insulă care aparţine Spaniei, situată în vestul Mării Mediterane, fâcând parte din insulele Baleare, o scrisoare ar fi căzut din cer şi ar fi îndemnat pe creştini la respectarea zilei de Duminică. Episcopul de Ibiza, Vincent, a declarat scrisoarea ca autentică şi a acceptat-o. În schimb, Episcopul de Cartagina, examinând-o, s-a declarat uimit cum "cineva poate accepta profeţii noi". Din această cauză, episcopul de Ibiza a fost destituit. În Evul Mediu a circulat o legendă, conform căreia Theodoton, adjunctul papei, a văzut deasupra mulţimii adunate în Bazilica Sfântul Petru din Roma o scrisoare suspendată în aer. Atunci, 47.000 de oameni s-au căit de păcate. În anul 1846, în Boemia, o apariţie similară a cutremurat o mulţime de oameni, iar mulţi preoţi au crezut în ea.
În secolele al XIII-lea şi al XIV-lea au loc o serie de evenimente care vor da un puternic avânt cultului scrisorilor: "Pe lângă marile crize care au zguduit Biserica apuseană, secolul al XIV-lea se caracterizează printr-o serie de calamităţi şi flageluri cosmice : comete, eclipse de soare, inundaţii şi, mai ales, din 1347, groaznica epidemie de ciumă, «Moartea Neagră». În speranţa de a-l putea îndupleca pe Dumnezeu, se înmulţesc procesiunile de flagelanţi. E vorba de o mişcare populară care parcurge traseul caracteristic : de la pietate la heterodoxie" [5]. Se creează, aşadar, o atmosferă de disperare colectivă : "De altfel, epoca pare obesedată de moarte şi de suferinţele ce-l aşteaptă pe defunct în lumea de dincolo. Moartea impresiona imaginaţia contemporanilor mai mult decât speranţa învierii " [6]. Ca să ispăşească păcatele lumii, grupuri de laici parcurg satele şi oraşele, biciuindu-se cu asemenea violenţă, încât trupul lor devenea o masă umflată de carne vânată. Aceştia au fost numiţi biciuitori (flagelanţi). Ei îşi fac apariţia pe la anul 1260, anul când, după profeţia lui Gioacchino da Fiore, trebuia să înceapă a şaptea epocă a Bisericii şi se prezentau ca o mişcare reformatoare, care a îmbrăcat haina căinţei. Primii flagelanţi pornesc din Perugia şi se răspândesc apoi în Polonia şi Ungaria [7]. Flagelanţii au fost cei care au pus în circulaţie teoria conform căreia Dumnezeu îi pedepseşte pe oameni cu Moartea Neagră din cauza nerespectării Duminicii ca zi de odihnă şi pledau pentru repaus absolut în această zi [8].

Evolutia epistoliilor provenite din Cer dupa Reformă

După Reformele protestante din secolul al XVI-lea, cultul epistoliile a cunoscut evoluţii diferite, în funcţie de confesiune. În Biserica ortodoxă, cultul episoliilor îşi ia mult amploare. Un caz interesant îl reprezintă circulaţia epistoliilor in mediul creştin ortodox românesc. Textele epistoliilor au fost primele texte redactate în limba română. Acestea au fost traduse pentru prima dată din limba greaca şi slavona în anul 1391 de către călugării copişti de la Mănăstirea Săpânţa-Peri din Maramureş. Aici funcţiona o renumită şcoală de caligrafie, ctitorită de egumenul Pahomie, unde au fost traduse, printre altele, "Psaltirea", "Apostolul" şi "Evanghelia ». O alta traducere este realizata in anul 1630 de catre preotul ortodox din Mihaciu (azi Mihăceni, judeţul Alba). Preotul din Mihaciu, care se va numi el însuşi "Popa Grigore din Măhaci", vede probabil în epistolii un manifest misionar pentru respectarea Duminicii, ca sfântă zi de odihnă, conform învăţăturii dreptei credinţe. Ca şi Biserica catolică, Biserica ortodoxă le-a considerat apocrife şi eretice, iar cultul lor a fost condamnat.
O evoluţie spectaculoasă au cunoscut epistoliile în cadrul Bisericilor protestante, desprinse timpuriu din Biserica catolică.
Primele Biserici protestante care au împrumutat astfel de scrisori din practica pietista catolică, le-au adaptat şi le-au repus în circulaţie, au fost cele germane şi olandeze din Europa, precum şi din Statele Unite şi Canada, în special Pennsylvania. Categoria de scrisori provenite din cer poartă numele de himmelsbrief (germ. Himmel= Cer, brief=scrisoare). Aceste epistolii, ce se mai numesc uneori şi "Scrisori de protecţe", conţin texte apocrifele, similare celor ortodoxe sau catolice şi se bucură de o popularitate deosebită şi, evident, de o largă circulaţie printre credincioşi. În ele se fac menţiunea că au fost scrise de Însuşi Dumnezeu sau de un înger al Acestuia, de obicei Arhangheluil Mihail, şi că au fost trimise oamenilor ca mesaj divin, promiţandu-le totodată o serie de haruri. Mulţi creştini le gravează pe diferite materiale ( lemn, metal) şi le pun pe perete, asemenea icoanelor din cultul creştin-ortodox sau catolic sau le copiază şi poartă o copie cu sine.
În zilele noastre, constatam un reviriment formidabil. Cauza o putem căuta în sentimentul de insecuritatea a omului modern, care se confrunta cu probleme sociale, de sănătăte şi familiale, precum crize economice, politice, financiare, divorţ, boală etc.
O epistolie "himmelsbrief" tipică va menţiona, pe lângă faptul ca a fost scrisă de mâna Divinităţii, şi data când a fost găsită (la 63 de ani de la Răstignire etc. ), precum si locul (la Sfântul Mormânt, la 18 mile de localitatea Iconium etc.). Apoi se specifică numele celui care a găsit-o (un evreu convertit la creştinism etc.), precum si numele celui care a păstrat-o (familia doamnei Cuba din Mezopotamia).
Urmează mesajul propriu-zis, care listează o serie de porunci : să fie ţinute cinci vineri de peste an , începând cu Vinerea Mare, în amintirea celor cinci răni primite de Mântuitorul şi să nu se lucreze sub nici un motiv în Ziua Domnului, care este sfântă ; să existe iubire fraţească etc. Urmează o listă de promisiuni pentru cei ce păstrează o copie în casa lor, precum că vor feriţi de trăsnete, boli molipsitoare, incendii. Casa unde se va găsi o copie va prospera, căci toate bunătăţile se vor găsi în casele celor care vor avea o copie a acestei scrisori.

Neoprotestantismul şi mesajele de dragoste ale lui Dumnezeu

Cu neoprotestantismul, practica epistoliilor capată un pronunţat accent misionar, în detrimentul traditionalului caracter magic. Renunţând la lista de promisiuni şi binecuvântari, textul scrisorilor este astăzi folosit ca un mesaj de trezire spirituală. Prin titluri de genul: "Scrisoare de la Dumnezeu", "Scrisoare de la Iisus", "Scrisoarea de dragoste a Tatălui ceresc", aceste misive par să sugereze provenienţa lor supanaturală. În schimb, nu se mai menţionează că ele ar fi fost scrise material de Însăşi mâna lui Dumnezeu sau a unui înger, ci se lasă să se înţeleagă ca doar au fost dictate de Dumnezeu, transmise ca mesaj particular cuiva care avea naşterea din nou şi care se afla sub harul Duhului Sfânt. El ar aşternut-o pe hârtie printr-un fel de dicteu divin [9], procedeu destul de răspândit ca mijloc de comunicare cu Dumnezeu. Se mai sugerează că textul nu este o ficţiune, căci altfel, o astfel de producţie literară şi-ar pierde valoarea spirituală. Scrisoarea ar fi adresată tuturor oamenilor, iar cel care a fost ales ca scrib ar avea datoria să fie el însuşi mesager sau curier, să găsească alţi voluntari, mesageri sau curieri, care să o ducă mai departe, în casele oamenilor. Nu se garantează protecţie explicită, ci numai una implicită, în sensul că nu este suficient ca destinatarul să o copieze mecanic, să o poarte permanent cu sine şi să o difuzeze, ci trebuie să se transforme într-un recipient capabil să primească protecţia divină ca pe un dar, abandonâdu-se astfel mesajului revelat.
Prin aceasta interpretare, neoprotestantismul devine singura confesiune creştina care integrează astfel de epistolii în viata credincioşilor şi nu le condamnă ca fiind apocrife eretice. Spre deosebire de mesajele mariane din catolicism, unde Fecioara Maria apare unor credincioşi, de regula copiilor (Sfânta Marie-Bernarde SoubirousFrançoise Mélanie CalvatPierre Maximin Giraud, Lúcia de Jesus Rosa Santos, Jacinta Marto, Francisco Marto etc.), încredinţându-le mesaje importante, cu misiunea de a le propovădui oamenilor, mesaje considerate valide doar dacă au aprobarea autorităţilor bisericeşti, de regulă a papei, neoprotestantismul consideră că nu sunt necesare astfel de aprobări, ele probându-se prin autoritatea Sfintei Scripturi, fiind  aşadar suficient să aibă acoperire în cuvântul evanghelic. Unele texte sunt într-adevăr emoţionante: "Copilul meu, Eu ştiu totul despre tine. Ştiu când stai jos si când te ridici. Şi cunosc toate căile tale. Îţi cunosc până şi numărul firelor de păr. Ai fost creat după chipul Meu. În Mine ai viaţa, mişcarea şi fiinţa. Tu eşti al Meu [...]". Astfel de binecuvâtari sunt întâlnite adesea prin casele multor neoprotestanşi (şi nu numai), invitând pe citior să se oprească o clipă şi să mediteze la Dumnezeu.
_______________________________________
1.Aceste accesorii de mobilier se numesc "Binecuvantarea casei". În general, sunt texte inspirate, cum ar fi acesta: "Unde-i credinţă acolo-i dragoste/ Unde-i dragoste acolo-i pace/ Unde-i pace acolo-i binecuvântare/ Unde-i binecuvântare acolo-i Dumnezeu/ Unde-i Dumnezeu acolo lipsă nu e".
2. Vezi pasajul din Deuteronoum 6, 4-8 : "Ascultă, Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din toată puterea ta. Cuvintele acestea, pe care ţi le spun eu astăzi, să le ai în inima ta şi în sufletul tău; Să le sădeşti în fiii tăi şi să vorbeşti de ele când şezi în casa ta, când mergi pe cale, când te culci şi când te scoli. Să le legi ca semn la mână şi să le ai ca pe o tăbliţă pe fruntea ta. 9. Să le scrii pe uşorii casei tale şi pe porţile tale".
3. Vezi Diac. Prof. Dr. Emilian Vasilescu, Istoria religiilor, ed. Institutului Biblic si de Misiune al BOR : " Evreii piosi au pastrat si obiceiul stavechi al filcateriilor, mici cutii de piele, in care se tin patru texte biblice, scrise pe pergament fin. Sunt doua cutiute de felul acesta, dintre care una se poarta pe inima, iar alta se pune pe frunte. Ele sunt socotite ca alunga demonii, la fel ca mezuza, un mic sul pus intr-o cutiuta de lemn, plastic sau metal, fixata pe canatul din dreapta al usii si continand de aemenea texte biblice si cuvinte magice".
4. Abgar al Edessei a fost, după tradiţia armeană, primul rege din lume convertit la creştinism de către apostolul Tadeu al Edessei. În secolul al IV-lea, istoricul Eusebiu al Cezareii (aprox. 275 – 30 mai 339) certifică autenticitatea scrisorii. Eusebiu mai arată că, după înalţare, apostolul Toma îl trimite, în anul 29, pe Addai la Edessa, unde predica Evanghelia. Textul răspunsului Mântuitorului ce a fost dictat unui ucenic a fost iniţial redactat în limba siriacă. El s-a păstrat până azi : "Ferice de tine care ai crezut în Mine, fără să mă vezi. Căci este scris ca toţi aceia care Mă vor vedea să nu creada în Mine, iar aceia care nu Mă vor vedea să creadă . În ceea priveşte ceea ce ai scris cum că Eu să vin la tine, îţi pot spune că atunci când toata lucrarea mea pentru care am venit în lume va fi săvârşită şi Mă voi înalţa din nou la Tatăl Meu, care M-a trimis, va veni la voi unul din ucenici care te va vindeca te toate suferinţele redându-ţi sănătatea şi va pregati pe toţi care sunt cu tine pentru viaţa veşnica. Cetatea ta va fi binecuvântată pentru veşnicie, iar duşmanii nu o vor răzbi".
5. Vezi Mircea Eliade, "Istoria credinţelor şi ideilor religioase", Editura Ştiinţifica şi Enciclopedică, Bucureşti -1988.
6. Vezi Mircea Eliade, ibidem.
7. Vezi Mircea Eliade, ibidem.
8. Vezi şi Moses Gaster, "Literatura populară română", Ed. Minerva, Bucureşti 1983 : "Acestă prelucrare o atribuie Veselovski sectei flagelanţilor din sec. al XIII-lea. Atuncea mişcarea reformatorie ia caracterul « căinţei » şi atunci apar pe la 1269, biciuitorii (flagelanţii) ce se biciuiau pentru ispăşirea păcatelor [...] Ziua principală a lor a fost, după mărturia tuturor scriitorilor contimpurani, duminica [...] Într-adevăr, s-a publicat o « epistolie » lătinească din secolul al XIV-lea de către Stumpf, luată din cronica franceză a lui Nangis, unde se află imediat după relaţiunea sa despre flagelanţi".
9. Cel mai cunoscut caz este aceluia a lui Jakob Lorber (1800 – 1864), un mistic şi vizionar care s-a numit pe sine "scribul lui Dumnezeu" . Declarând că a aşternut pe hârtie cuvintele dictate de o "voce interioră", a scris cca 10 000 de pagini de viziuni, care au văzut în mare parte lumina tiparului postum.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1604
  • Export PDF: 1
Opțiuni