Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

A trimis un bilet şi a făcut lumea mai bună
Autor: Gavriil STIHARUL  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de dan-dan in 22/12/2009
    12345678910 0/10 X

Auzit-aţi de povestea minunata a lui Tom? Dacă n-aţi citit-o încă, e bine să o citiţi. Eu am citit-o demult, demult, într-o broşura de colportaj, care m-a impresionat profund.

Un băieţel cu suflet de înger bun, însă orfan şi olog din naştere, locuia singur la o mansardă, prin mila unei rude nevoiaşe, căreia îi zicea mam-mare. Învăţase să scrie şi să citeasca de la raposata lui mamă, iar, când aceasta trăia, îl mai ducea şi la biserică din cartierul sărac unde locuiau, dar mai mult să se încălzească la soba care ardea acolo, căci acasă nu aveau cu ce.

Amintindu-şi de zilele acelea, ar fi dorit să aibă acum măcar o Biblie, pentru ca versetele ei să-i mai mângaie singuratatea şi suferinţa. Providenţa a făcut ca Iacob, singurul lui prieten, un baiat cu sufletul tot atât de bun, să-l ajute să i se împlinească dorinţa, cumpărând o Biblie şi dăruindu-i-o. Sfânta Scriptură îi ţinea acum tovărăşie şi el a pătruns mai adânc dragostea lui Dumnezeu, jerfa răscumparatoare a lui Iisus Hristos, care, prin sângele Lui preţios, i-a spălat greşala şi i-a dăruit viaţă veşnică. Astfel, în el s-a născut dorinţa să vorbească şi altora despre ceea ce citise şi s-a apucat să scrie bilete cu câte un verset din Biblie, pe care le arunca pe fereastră, în speranţa că vor fi citite de câte vreun trecător. Stăruinţele lui au dat roade, căci un bileţel a fost citit de un domn, care şi-a schimbat complet felul de viaţă şi, devenind predicator, a continuat lucrarea misionară a micuţului orfan. Acesta s-a săvârşit la puţină vreme de la această întâlnire, trecâd la cele veşnice, fericit că a îndeplinit lucrarea lui Dumnezeu.

Realitate sau ficţiune, povestea ilustrează foarte bine o trăsătură definitorie a creştinismului, şi anume chemarea la lucrarea misionară a fiecăruia dintre noi:

"Apoi le-a zis: “Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură"" (Marcu 16:15).

"Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, începând din Ierusalim" (Luca 24:47).

Povestea micuţului Tom arată că fiecare din noi poate schimba viaţa celorlalţi, că fiecare din noi poate lăsa, la plecarea din acesta viaţă, o lume mai bună. Lucrarea misionară o poate face oricine. Nu se cere neapărat o sănatate de fier, plămâni puternici, voce sonoră şi darul oratoriei. Nu există practic misionari de profesie, iar în lucrarea misionară creştina vocabula "profesionalism" nu are ce căuta. Micuţul Tom n-avea cunoştinte teologice de specialitate, nici istorice. N-avea nici măcar o cultură generală. Poate că înţelesese şi greşit unele pasaje biblice. Dar a lucrat cu inima lui mare şi aceasta a făcut să rodească cel mai bine lucrarea lui Dumnezeu. El i-a descoperit o formulă prin care să Îl poată sluji, în ciuda cumplitului său handicap. Vedem că a reuşit mai bine decât au facut-o poate multi preoţi, călugări, pastori şi predicatori sănatoşi şi fără vreun handicap.

Tom nu avea talent oratoric. Un verset, un simplu verset copiat din Biblie a mers de-a dreptul la inimă.

Închipuiţi-vă că cineva este în necaz. Aşa cum nu exista două amprente identice şi necazul este trăit diferit. În plus, nu există necaz, ci necazuri. Dintr-o dată, ar primi un mesaj cu cuvintele potrivite. Cu vesetul potrivit. Nu credeţi că le-ar sorbi ca şi cum ar fi unse cu miere? Daţi versetul potrivit pentru persoana potrivită. Versetul care să vorbească despre problema lui, să fie o rezolvare tainică la problema lui. Dacă i-aţi trimis versetul potrivit, la momentul potrivit, întregul univers pentu el este acolo, în cele câteva slove. Cuvântul lui Dumnezeu este prezent într-un verset ca şi în întreaga Sfântă Scriptură.

Într-o zi, un misionar se ruga:

- Doamne, am vorbit la o asistenţă de mii de oameni, am scris mii de scrisori, le-am vorbit despre dragostea Ta cea mare, despre jertfa Ta dumnezeiască

- Bine, răspunde Dumnezeu, dar nu tu trebuie să le vorbeşti, tu trebuie să le faci cunoscut ceea ce le-am vorbit Eu.

Micuţul Tom a înţeles mai bine decât oricine. Nu le vorbi tu oamenilor, lasă-L pe Dumnezeu să le vorbească. Prin tine. Tu trimite-le un bilet, un singur bilet. Un verset. Biletul lui de intrare în lumea minunată a Scripturii.

Iată, reiau cele câteva bilete de intrare destinate fiecaruia în parte:

Pentru a înfrunta boala:

Iată că boala mea se schimba în sănătate. Tu ai păzit viaţa mea de adâncul mistuitor! Tu ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele! „ (Isaia 38:17);

Pentru a recăpăta pofta de mâncare:

Du-te şi mănânca cu bucurie pâinea ta şi bea cu inimă bună vinul tău, pentru că Dumnezeu este îndurător pentru faptele tale” (Eclesiastul 9:7)”;

Pentru a scăpa de necaz:

Striga-va către Mine şi-l voi auzi pe el; cu dânsul sunt în necaz şi-l voi scoate pe el şi-l voi slăvi” (Psalmul 91:15);

Pentru a scăpa de griji:

Nu vă îngrijoraţi dar, zicand: “Ce vom mânca?” Sau: “Ce vom bea?” Sau: "Cu ce ne vom îmbrăca?"” (Matei 6:31);

Pentru a-ţi regăsi buna dispoziţie:

Dacă ramâneţi în Mine, şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da” (Ioan 15:7);

Pentru a scăpa de sentimentul de nesiguranţă:

"Şi iată că I-au adus un slăbănog, care zăcea într-un pat. Iisus le-a văzut credinţă, şi a zis slăbănogului: “Îndrăzneşte, fiule! Păcatele îţi sunt iertate!”"(Matei 9:2);

Pentru a depăşi disperarea:

Da, popor al Sionului, locuitor al Ierusalimului, nu vei mai plânge! El Se va îndura de tine, când vei striga; cum va auzi, te va asculta” (Isaia 30:19);

Pentru a suporta sărăcia:

Dar pe sarac l-a izbăvit de săracie şi i-a pus pe ei ca pe nişte oi de moştenire” (Psalm 107:41);

Pentru a avea spor în tot ce faci:

Domnul, Dumnezeul tău, îţi va da cu prisosinţă spor la tot lucrul mâinilor tale, la rodul pântecelui tău, la rodul dobitoacelor tale, la rodul pământului tău, că se va bucura Domnul Dumnezeul tău din nou de tine, cum S-a bucurat de părinţii tăi, şi-ţi va face bine” (Deuteronom 30:9);

Pentru a depăşi tracul la examene:

Să nu vă îngrijoraţi mai dinainte cu privire la cele ce veţi vorbi, ci să vorbiţi orice vi se va da să vorbiţi în ceasul acela; căci nu voi veţi vorbi, ci Duhul Sfânt” (Marc.13:11);

Pentru a căpăta curaj:

Iată că v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrajmaşului: şi nimic nu vă va putea vătăma” (Luc.10:19);

Pentru a suporta singurătatea:

Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin” (Mat.28:20);

Pentru a redobândi starea de calm:

Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte

Fiecare din noi poate găsi şi alte bilete de intrare, căci Sfânta Scriptură e inepuizabilă. Condiţia ar fi să Îl rugăm pe Dumnezeu să ne dea o inimă mare, tot atât de mare ca a micuţului Tom. (Ioan.14:27).

Fiecare zi...

Fiecare zi e o un prilej minunat să descoperi bucurii noi. Fiecare zi e un prilej minunat să le vorbeşti şi altora despre aceste bucurii. Fiecare zi e un prilej minunat să faci lumea mai bună. Descopera în fiecare zi bucurii noi, vorbeşte şi altora şi vei face lumea mai bună.

Rugăciune

Doamne, Dumnezeule, fie ca, ajutat de Tine, să pot face din ziua de astăzi o zi minunată pentru mine şi pentru cei din jurul meu, mai ales pentru cei care nu au cunoscut niciodată bucuria Cuvântului Tău.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1593
  • Export PDF: 1
  • Favorită: 1
Opțiuni