Confruntarea dintre Isus Hristos și Lucifer ne dezvăluie adevăruri adânci despre caracterul, intențiile și puterea lui Dumnezeu. Satan I-a cerut Mântuitorului să transforme pietrele în pâini. I-a oferit toate împărățiile pământului și L-a îndemnat să se arunce de la înălțime pentru a verifica promisiunea pe care I-a făcut-o Dumnezeu (de a-L păzi de orice rău fizic). Cele trei ispite par să fie exact calitățile pe care evreii se așteptau să le găsească la Mesia. Neînțelegând realitatea întrupării, Satan nu știa sigur dacă Isus este un om obișnuit, o teofanie sau un înger cu puteri limitate, precum el însuși. L-a provocat pe Mântuitor să facă minuni pentru a vedea de ce putere dispune. Satan i-a prezentat lui Isus doar fața bună o condiției umane, ascunzând-o pe cealaltă. I-a oferit bucuria de a savura pâine fără să transpire pentru producerea ei. I-a sugerat că poate risca fără să fie pus într-un pericol real. I-a oferit satisfacția faimei și a puterii fără perspectiva respingerii oamenilor (doar trebuia să I se închine Diavolului). Pe scurt, Satan i-a oferit lui Isus o coroană în loc de cruce. Ispita la care a rezistat Mântuitorul este lucrul la care râvnim mulți dintre noi - urmașii Lui.

          Confruntarea din pustie readuce în discuția tema despre identitatea lui Mesia. Era nevoie de un Mesia al mulțimilor, care transformă pietrele în pâini pentru a-i hrăni pe oameni? Un Mesia-Rege care să domnească nu doar peste Israel ci și peste celelalte împărății ale pământului? Evreii doreau orice fel de Mesia cu excepția unuia care să pătimească. Însă Isus Hristos a refuzat calea mai ușoară oferită de Diavol și preferată de mulțimi. El ne-a transmis că nu există o cale ușoară lipsită de suferință. Căci pentru a putea mântui omenirea, El trebuia să rămână "nemântuit".

          Diavolul L-a ispitit pe Isus să accelereze împlinirea misiunii Sale. Putea să-și atragă mulțimile de partea Lui, dându-le mereu mâncare pe gratis. Apoi ar fi preluat controlul asupra împărățiilor lumii și S-ar fi pus la adăpost de orice pericol. Dacă făcea minunile pe care i le-a cerut Satan să le facă, faima Lui printre oameni ar fi crescut. Dar în loc să le ia oamenilor libertatea, Isus le-a acordat libertatea de a-L respinge. El a dorit ca oamenii să-L iubească fără să fie manipulați sau obligați la asta, să-L urmeze de bunăvoie, să se lase atrași și cuceriți de El. Împotrivindu-se încercărilor lui Satan de a-L convinge să calce în picioare libertatea umană, Isus a devenit mai ușor de respins. El a renunțat la puterea de a impune credința. Puterea lui Dumnezeu este radical diferită de puterea lui Satan. Diavolul are puterea de a constrânge, de a-i manipula și de a-i distruge pe oameni. Imperiile și guvernele lumii au învățat mult de la această putere. Ființe umane pot constrânge alte ființe umane să facă ce li se cere, prin diferite mijloace. Puterea lui Satan este exterioară și coercitivă. Prin contrast, puterea lui Dumnezeu este lăuntrică și necoercitivă. Dumnezeu nu vrea să ne manipuleze prin minunile Lui, ci dorește să avem o credință liberă care nu este cauzată de minuni, amenințări sau manipulări. El operează prin transformare lăuntrică, supusă permanent alegerii omului. Dumnezeu știe că puterea poate determina supunerea, dar numai dragostea poate stârni dragoste. Nici cea mai puternică demonstrație de forță nu L-ar putea ajuta să obțină ceea ce dorește. Natura lui Dumnezeu este sacrificiu de Sine. Chemarea Lui se bazează pe o dragoste care este gata să se jertfească. Dumnezeu este dragoste. Dar dragostea se dăruiește tuturor și poruncește numai celor ce se dăruiesc.

          Deseori simțim că avem prea multă libertate și nu știm ce să facem cu ea. Vin peste noi prea multe ispite care ne pot duce la necredință. Uneori parcă am dori ca Dumnezeu să ne domine, să ne schimbe îndoielile în certitudini, să ne dea dovezi categorice ale implicării Sale în viața noastră. Ne-am dori un răspuns rapid și spectaculos la rugăciunile noastre, vindecare de toate bolile și protecție pentru toți cei dragi ai noștri. Refuzul lui Dumnezeu de a înfăptui toate aceste lucruri ne garantează posibilitatea de a trăi ca și cum El n-ar exista și ne dă libertatea de a-L ignora. Dumnezeu se limitează la această cale lentă, aparent demoralizantă de a cultiva sfințenia, în loc să facă rapid dreptate. El știe că dragostea are o putere specifică, fiind singura capabilă să cucerească inima omului. Isus Hristos a izbucnit în plâns când a privit peste Ierusalim și a înțeles ce soartă îi era rezervată vestitei cetăți (Luca 19:41-44). Fiul lui Dumnezeu a scos un strigăt de neputință și de durere în fața libertății umane. Nici măcar Dumnezeu, cu toată puterea Lui, nu poate forța o ființă umană să iubească.

          Deși înfrânt în confruntarea cu Isus Hristos, Diavolul a rămas stăpân peste împărățiile pământului. Din perspectiva lui Satan, ispitirea i-a oferit un nou avantaj în confruntarea cu Mântuitorul. Dumnezeu poate fi acuzat mereu când ceva nu merge bine în lume. El nu le-a impus cu forța oamenilor principii sănătoase de viață și nu a intervenit în forță ca să oprească războaiele, cruciadele sau Holocaustul. Pentru că le-a acordat tuturor libertate, reputația Lui a avut de suferit. Într-adevăr, El a promis că într-o bună zi va eradica răul și va readuce pământul la starea de perfecțiune de la începutul creației. Dar până atunci, omenirea se bălăcește în mlaștina minciunii, a cruzimii și a tot felul de atrocități mai mici sau mai mari. Mulți se întreabă dacă libertatea umană merită acest preț. Noi nu putem răspunde categoric la această întrebare, pentru că nu cunoaștem toate lucrurile. Dar Dumnezeu, care are o perspectivă veșnică asupra vieții, a considerat că respectarea libertății umane merită un astfel de preț. Nu cred că I-a fost ușor să aleagă această soluție, pentru că știa că atât El cât și urmașii Lui vor avea de suferit (Matei 26:39; Matei 10:22). Isus Hristos nu și-a impus niciodată voința cu forța în viața cuiva. Mai degrabă le-a arătat oamenilor consecințele alegerii, iar apoi i-a lăsat să aleagă. Când tânărul bogat a plecat trist din prezența Mântuitorului, nefiind pregătit să-L urmeze, Isus s-a uitat la el și l-a iubit. În zilele noastre, Mântuitorul are așteptări realiste în ceea ce privește atitudinea oamenilor față de El: din pricina înmulțirii fărădelegii, dragostea celor mai mulți se va răci (Matei 24:12).