Unii oameni Îl acuză pe Dumnezeu pentru toată suferința care există în lume. Cu siguranță, se fac multe nedreptăți. Din punct de vedere uman, nici suferințele lui Iov nu erau justificate. Mulți dintre noi vrem să aflăm cauza suferințelor noastre și apoi să ne decidem cum vom reacționa. Însă Dumnezeu nu i-a permis lui Iov să aibă o asemenea abordare. Este interesant că Dumnezeu nu a spus nimic în apărarea Lui și nu i-a explicat lui Iov de ce i s-au întâmplat acele nenorociri. Dumnezeu i-a distras atenția de la problema cauzei și i-a îndreptat-o spre cea a reacției. Dumnezeu voia ca Iov să-și pună toată încrederea în El, indiferent de situație. Dumnezeu acceptă întreaga responsabilitate pentru suferința umană, deoarece El este atotputernic și conduce întreg universul. Nici Iov și nici noi nu avem capacitatea de a conduce acest univers și nici nu dispunem de puterea de a crea lucruri mărețe. În aceste condiții, în care puterea și cunoștința noastră sunt limitate, noi nu putem să Îl acuzăm pe Dumnezeu de moralitatea din univers. Când a ales să creeze ființe libere, Dumnezeu și-a asumat apariția răului și a suferinței. Dar, pentru modul minunat în care El va restaura întreg universul și pentru plăcerea de a crea ființe asemănătoare cu El, Dumnezeu a considerat că merită acest risc.

          Dacă omul nu ar fi păcătuit, nu s-ar fi ajuns în această situație. Din moment ce noi toți am păcătuit, dar suntem liberi să alegem între bine și rău, libertatea noastră este, deseori, pusă la încercare. Mulți oameni ar prefera o lume perfect dreaptă. Într-o asemenea lume, păcatul ar putea fi pedepsit întotdeauna și imediat. La fel, faptele bune ar fi recompensate de îndată. Dreptatea ar domni peste tot și fiecare om ar ști ce vrea Dumnezeu de la el. Deși o asemenea lume imaginară este atrăgătoare, ea nu ar fi posibilă din două considerente. În primul rând, omul s-a îndepărtat de Dumnezeu, când a ales să-I conteste autoritatea. Natura umană este afectată de păcat. Oamenii sunt, în esență, mai mult sau mai puțin egoiști. În al doilea rând, într-o astfel de lume, nu ar exista o libertate adevărată. Am face fapte bune pentru a fi răsplătiți imediat. L-am iubi pe Dumnezeu datorită nevoii programate înspre a fi recompensați și nu datorită unei alegeri libere dintre mai multe alternative atrăgătoare. În acest fel, scopul lui Dumnezeu nu s-ar putea îndeplini. El dorește ca noi să-L iubim în mod liber și să nu subestimăm valoarea pe care El o acordă unei asemenea iubiri. Tot astfel, El s-a dăruit pe Sine pentru ca noi să putem trăi veșnic. De aceea, El dorește ca noi să ne decidem să-L iubim, chiar dacă această decizie presupune uneori sacrificii și durere. Dumnezeu vrea să rămânem strâns legați de El, cum a procedat Iov, chiar în situațiile când am avea gânduri să-L renegăm. Noi trebuie sa Îl iubim pentru că Îi suntem devotați Lui și nu pentru că urmărim anumite avantaje.

          Toți suntem păcătoși și avem nevoie ca Isus Hristos să zidească chipul Lui în noi. Însă virtuțile creștine pot fi cultivate doar într-o asemenea lume, când reușim să Îi rămânem credincioși lui Dumnezeu, în pofida tentațiilor și a impulsurilor de a proceda altfel. Valori precum simplitatea, supunerea sau umilința sunt mai dificil de obținut de către oamenii care trăiesc în confort. Isus Hristos abordează această problemă în Predica de pe Munte, când vorbește despre fericiri (Matei 5:3-12). Mântuitorul afirmă că cei care plâng sunt fericiți și vor fi mângâiați. Bineînțeles, fericirea lor nu provine din starea dificilă în care se găsesc. Isus Hristos Însuși și-a petrecut o parte din viața Lui remediind aceste situații delicate (a vindecat bolnavi, a hrănit oameni flămânzi). Dar fericirea lor se datorează „avantajelor“ pe care le au față de oamenii independenți, care nu au probleme materiale sau medicale. Independența de acest gen îl poate îndepărta pe om de Dumnezeu. Însă cei săraci și bolnavi sunt scutiți de această ispită și au șanse reale să se apropie de Dumnezeu, pentru a-și recunoaște sărăcia în duh.