A patra era PACEA.

   Nu făcea niciun gest mare, nu atrăgea privirea prin mișcare, ci prin așezare. Stătea în mijlocul celorlalte ca un punct de liniște, ca o apă adâncă peste care nu trece orice adiere. Candela ei ardea drept, fără să tremure, fără să pâlpâie, ca și cum nici vântul nu ar fi avut putere asupra ei. Și Domnul mi-a zis:

   CINE ARE PACEA MEA ÎN INIMĂ, NICI VÂNTUL, NICI FURTUNA NU-I STINGE CANDELA. URA ȘI CEARTA STING LUMINA!

   Și atunci am văzut ceva care m-a străpuns... că sunt candele care se aprind repede, dar se sting la prima tulburare... la primul cuvânt aspru, la prima nedreptate, la prima neînțelegere. Iar omul zice: am fost aprins, dar nu știe că nu era pace în el, ci doar un foc de moment.

   Pacea nu era așa. Nu se mișca după împrejurări. Nu se ridica și nu cădea cu valurile. Nu se aprindea la ceartă și nu se apăra când era atinsă. Pentru că nu își avea rădăcina în ce se întâmpla în jur, ci în cine locuia înăuntru.

   Și am văzut că în jurul ei puteau fi mișcări, vorbe, tensiuni, dar ea rămânea.

   Nu pentru că nu auzea, ci pentru că nu primea înăuntru tulburarea. Atunci am înțeles că pacea nu este lipsa conflictului CI PREZENȚA LUI ÎN MIJLOCUL CONFLICTULUI.

   Nu este liniște fiindcă totul e bine ci e liniște fiindcă EL este acolo.

   Și am simțit cum cuvintele Domnului aduc o cercetare adâncă: de câte ori se stinge lumina noastră din cauza unui cuvânt? De câte ori se tulbură inima noastră dintr-o privire? De câte ori ne aprindem la ceartă și spunem că apărăm Adevărul?

   Dar unde este PACEA? Pentru că fără ea chiar și adevărul spus poate deveni foc care arde, nu lumină care călăuzește.

   Apoi am văzut ceva și mai greu de primit... că ura și cearta nu doar rănesc, ci sting. Nu dintr-o dată ci încet... Sting claritatea, sting căldura, sting lumina.

   Și omul nici nu își dă seama când flacăra lui nu mai luminează ci doar arde în sine. Dar PACEA - ea ține candela aprinsă chiar și atunci când celelalte sunt tulburate. Nu era pentru că ar fi fost mai puternică ci pentru că nu se lupta cu vântul ci stătea în adăpost.

   Atunci am înțeles CĂ PACEA NU SE CÂȘTIGĂ CI SE PĂSTREAZĂ.

   NU SE OBȚINE PRIN ARGUMENT CI PRIN RĂMÂNERE.

   Și în acea liniște care nu era slăbiciune, ci putere așezată, am simțit că fără Pace, nici Credința nu rămâne statornică, nici Iubirea nu rămâne curată, nici Harul nu curge liniștit.