Resursa adaugata de muresan_catalin85 in 10/09/2026
Abuzurile asupra copiilor reprezintă o pată neagră în istoria omenirii. Războaiele, abuzurile sexuale, practicile oculte (jertfele umane oferite zeilor, mutilarea organelor sexuale feminine - Female Genital Mutilation), sclavia, bolile și avorturile reprezintă doar câteva dintre cauzele care au dus la moartea a miliarde de copii, de-a lungul istoriei. Mulți oameni se întreabă cum de a permis Dumnezeu să se întâmple atâtea atrocități și să moară atât de mulți copii nevinovați. Unele persoane nici măcar nu cred că există Dumnezeu, când văd atât de multă suferință.
Soarta copiilor pe pământ este strâns legată de soarta părinților, cel puțin până când ajung la maturitate. Aceștia moștenesc profilul genetic al înaintașilor, care este influențat atât de genetică, cât și de interacțiunea părinților cu mediul înconjurător (comportament, relații, obiceiuri). În foarte multe cazuri, chiar părinții le produc copiilor multă suferință. Alteori, aceștia cad la mijloc între conflictele dintre adulți. Pe de altă parte, Dumnezeu Însuși pedepsește generațiile următoare pentru nelegiuirile părinților (până la al treilea și al patrulea neam – Exod 20:5). Dacă analizăm mai atent Biblia, putem înțelege de ce Dumnezeu procedează în acest fel. Când Cain l-a ucis pe Abel, acesta din urmă nu avea urmași. În Geneza 4:10, ni se spune că sângele lui Abel striga din pământ la Dumnezeu împotriva nedreptății care i s-a făcut. Prin crimă, Abel a fost lipsit de urmași, în timp de ucigașul său a rămas în viață, cu posibilitatea de a avea descendenți. Conform literei legii și Cain ar fi trebuit să aibă aceeași soartă. Deoarece păcatele unor oameni îi afectează pe ceilalți oameni, în diverse moduri și uneori, pe perioade mai mari de timp, este ușor de înțeles de ce mai multe generații suportă consecințele comportamentului înaintașilor. Chiar și descoperirile din domeniul epigeneticii pot explica, măcar parțial, modul în care unele păcate au consecințe de-a lungul mai multor generații. [1]
Măcar o parte dintre copiii care au suferit din cauza conflictelor adulților (războaiele lui Israel cu canaaniții, amoniții, moabiții, amaleciții, edomiții, filistenii sau madianiții) trăiau în mijlocul unor societăți extrem de nocive. În acea cultură rea și stricată nu exista vreo speranță pentru acei copii. Stricăciunea caracterului oamenilor era ca un cancer care cuprinsese întreaga societate. Decizia lui Dumnezeu de a permite uciderea copiilor poate fi considerată ca o manifestare a harului Său, așa cum afirmă și cercetătorul Norman L. Geisler. [2] Deși acest lucru pare șocant la prima vedere, având perspectiva veșniciei în minte, putem înțelege modul în care a operat Dumnezeu. Dacă acei copii ar fi continuat să trăiască în acea societate păcătoasă, ar fi ajuns și ei corupți și pierduți pentru veșnicie. Însă, prin faptul că Dumnezeu i-a luat înainte de a putea distinge între bine și rău, El le-a oferit privilegiul de a trăi veșnic.
Biblia ne învață că fiecare copil care moare înainte de vârsta responsabilității merge în cer (indiferent de cauza morții, de naționalitate sau de religia părinților). Profetul Isaia ne arată că există o vârstă când copilul nu poate distinge între bine și rău, deci când acesta nu este responsabil moral (Isaia 7:16). Isus Hristos Însuși a declarat că dorește ca toți copilașii să vină la El, deoarece Împărăția lui Dumnezeu este a celor ca ei (Marcu 10:14). Mântuitorul nostru s-a mâniat pe ucenici, pentru că s-au opus ca acei copii să vină la El. Tot astfel, mă pot gândi că Mântuitorul este mânios pe cei care vor să-i dea afară pe copii din Împărăția Cerurilor (pentru că nu au botezul sau pentru că părinții lor nu sunt creștini). Isus Hristos este Ușa prin care oamenii ajung în cer (Ioan 10:9). Nimeni, nici măcar biserica Lui, nu își poate asuma acest rol.
Bibliografie:
[2] Lee Strobel, Pledoarie pentru credința creștină, Cartea Creștină, Oradea, 2005, p. 128
- Vizualizări: 28
