Robul lui Dumnezeu, Grigore de Nyssa (cca. 335–394 d. Hr.), ocupă un loc unic în istoria gândirii creștine timpurii, fiind considerat prima voce din Antichitate care a condamnat instituția sclaviei în mod absolut, de jure și de facto. Spre deosebire de alți filozofi sau teologi ai vremii care priveau sclavia ca pe un dat economic, o consecință a păcatului sau o instituție ce trebuia doar gestionată cu blândețe, Grigore a atacat sclavia ca fiind un păcat intrinsec și o rebeliune directă împotriva lui Dumnezeu. Critica sa radicală se regăsește în Omiliile la Ecclesiastes (mai exact în Omilia a IV-a, rostită cel mai probabil în primăvara anului 381 d. Hr.). Teologul enunță patru principii esențiale care invalidează instituția sclaviei.

          Grigore de Nyssa arată că sclavia uzurpă autoritatea lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a creat pe om liber și i-a dat stăpânire peste celelalte creaturi care nu dețin o lege morală (animale, păsări, pești). El explică faptul că a subjuga o ființă umană înseamnă a depăși limitele autorității lăsate de Creator și a încerca să fii stăpân peste cel care a fost menit să fie, la rândul lui, un conducător al pământului.

          Teologul argumentează că instituția sclaviei desconsideră chipul lui Dumnezeu (Imago Dei). Fiecare ființă umană este creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Prin urmare, toți oamenii posedă o demnitate radical egală și liber arbitru. Să înrobești un om înseamnă să înrobești însuși chipul lui Dumnezeu, un act de o mândrie imensă.

          Grigore de Nyssa afirmă că viața umană este neprețuită și nu poate fi nici cumpărată, nici vândută. Teologul le pune o întrebare retorică faimoasă celor care cumpără sclavi: „Cine este cumpărătorul și cine este vânzătorul, spune-mi? Oare poți pune un preț pe cel care poartă chipul lui Dumnezeu?” El demonstrează că întreaga lume materială nu valorează cât sufletul unui singur om, făcând tranzacționarea financiară a ființelor umane o absurditate logică și teologică.

          Teologul susține că documentele juridice care atestă proprietatea asupra unui sclav sunt doar simple bucăți de hârtie care sfidează legea naturală și pe cea divină. Acestea nu pot schimba realitatea biologică și spirituală a oamenilor. Stăpânul și sclavul împărtășesc aceeași natură umană, se nasc la fel, suferă de aceleași boli, simt aceleași bucurii și se întorc în mod egal în țărână. A reduce o ființă umană liberă la nivelul unui animal de povară sau al unei proprietăți contravine legii naturale și legii divine.