Înainte să fie adus la Ierusalim, chivotul lui Dumnezeu s-a aflat în casa lui Abinadab, la Chiriat Iearim (1 Samuel 7:1-2). După mai mulți ani, împăratul David a decis să transporte chivotul la Ierusalim (2 Samuel 6:1-11). Astfel, acest oraș urma să devină atât capitală politică, cât și capitală religioasă. Israeliții au confecționat un car nou, în care au așezat chivotul. Când au ajuns la aria lui Nacon, carul era în pericol să fie răsturnat de boi. Atunci Uza, fiul lui Abinadab, a încercat să susțină chivotul cu mâna, ca să nu cadă. Dar nici măcar preoților nu li se permitea să se atingă de chivot (Numeri 4:15). Atunci Dumnezeu l-a lovit pe Uza și l-a omorât. Mulți se întreabă de ce l-a lovit Dumnezeu pe Uza pentru că s-a atins de chivot, dacă și filistenii s-au atins de el și nu au fost nimiciți (1 Samuel 5:1-12). Există însă câteva realități spirituale care clarifică această problemă și care au și valențe profetice, pentru credincioșii Noului Legământ.

          Cu cât cineva este mai aproape de Dumnezeu, cu atât mai aspru va fi judecat pentru faptele rele pe care le săvârșește, dacă nu și le mărturisește și nu se sfințește atunci când ajunge în prezența Lui (1 Corinteni 11:27-32). Într-adevăr, judecata începe de la casa lui Dumnezeu (1 Petru 4:17, Apocalipsa 2-3). Filistenii nu primiseră legea lui Dumnezeu și nu erau conștienți de originea divină a chivotului. Dumnezeu le-a arătat gloria Sa care se regăsea în chivotul legământului, căci Dagon - dumnezeul lor, a fost găsit întins cu fața la pământ înaintea chivotului, în mai multe dimineți (1 Samuel 5:1-5). Apoi, Dumnezeu i-a pedepsit pe filisteni cu diverse boli și i-a omorât pe unii dintre ei, până când au înțeles că trebuie să trimită chivotul înapoi poporului Israel (1 Samuel 5:6-12). Însă când chivotul a ajuns în Israel la Bet-Șemeș, o parte din popor a privit în interiorul acestuia, fără să se sfințească (Exod 19:21). Prin urmare, Dumnezeu a omorât șaptezeci de persoane în acea zi (1 Samuel 6:19-20).

          Chivotul a stat mult timp în casa lui Abinadab (1 Samuel 7:1-2), unde fiii săi, Uza și Ahio (2 Samuel 6:3), s-ar putea să se fi obișnuit cu prezența lui. Uza, după ce a fost în preajma chivotului în propria casă, ar fi putut să uite sfințenia pe care acesta o reprezenta. Până la urmă, chivotul era cea mai apropiată reprezentare vizibilă a lui Dumnezeu Însuși, înainte de venirea lui Isus Hristos pe pământ. Dar Uza și alți israeliți au nesocotit acest lucru. Moartea acestor oameni a fost o lecție dureroasă, pentru ca poporul Israel să ia în serios gloria lui Dumnezeu și legea lui Moise. În Legământul Nou, există momente în care și noi, credincioșii, devenim prea familiari cu Dumnezeu (în sens negativ), având o atitudine ireverențioasă și uitând că El este sfânt. Deși sângele lui Hristos ne protejează de mânia lui Dumnezeu, noi trebuie să ne sfințim de fiecare dată când ne apropiem de El și trebuie să nu luăm numele Lui în deșert (Exod 20:7).

          Dumnezeu le-a dat lui Moise și Aaron instrucțiuni specifice cu privire la cortul întâlnirii și la deplasarea chivotului legământului. Chivotul trebuia purtat cu ajutorul unor drugi și trebuia să fie cărat doar de leviți și de cei din familia lui Chehat. Nici măcar preoților nu li se permitea să se atingă de chivot, ca să nu moară (Exod 25:12-14; Numeri 4:15; 7:9). Însă David și ceilalți israeliți nu au respectat legea lui Moise, atunci când au transportat chivotul din casa lui Abinadab. Ei au acționat asupra lucrurilor duhovnicești având o perspectivă lumească, nu una spirituală. Oricât de bine intenționat ar fi fost Uza, atingerea chivotului era o încălcare directă a legii lui Dumnezeu și urma să ducă la moarte. Acesta era un mijloc de a păstra sentimentul sfințeniei lui Dumnezeu și teama de a se apropia de El fără o pregătire corespunzătoare. Ulterior, împăratul David a cercetat Scripturile ca să vadă cum trebuie transportat chivotul, în cele trei luni în care acesta a rămas în casa lui Obed-Edom, în apropiere de Ierusalim (1 Cronici 15:3-15; 2 Samuel 6:12-15). Biblia menționează că Dumnezeu l-a binecuvântat pe Obed-Edom, care a acordat reverența cuvenită chivotului. Tot astfel, și noi trebuie să ne sfințim când ne apropiem de Dumnezeu. Trebuie să ne străduim să împlinim poruncile lui Isus Hristos, prin puterea Duhului Sfânt, care ne însoțește în umblarea pe acest pământ.

          Biblia afirmă că boii erau pe punctul să răstoarne carul. În cele din urmă, carul nu s-a răsturnat și nici chivotul nu a căzut. Tot astfel, și corabia care îi transporta pe Isus și pe ucenici a fost acoperită de valuri în timpul furtunii, deși nu era neapărat în pericol de a se scufunda (Matei 8:24-27). Uza a crezut că era responsabilitatea lui să salveze integritatea lui Dumnezeu și că Acesta avea nevoie de ajutorul lui. Dar mai bine ar fi respectat legea Domnului, deoarece pentru acel lucru era el responsabil. Inclusiv profetul Moise și-a pierdut dreptul de a intra în Țara Promisă pentru că a simțit că era nevoie de intervenția sa atunci când a lovit stânca, în loc să vorbească cu ea, așa cum îi poruncise Dumnezeu (Numeri 20:7-12). Având în vedere aceste lucruri, noi trebuie să ascultăm ceea ce are Dumnezeu să ne spună și să încercăm să facem tot ceea ce ne poruncește El. Deși este iubitor și milostiv, Dumnezeu este sfânt și Își apără sfințenia cu puterea Sa.

          Gestul lui Uza este profetic, deoarece îl întâlnim din generație în generație. Mulți preoți, pastori și alți lideri ai bisericii au colaborat cu securitatea, pe vremea comuniștilor (dând note informative despre enoriași, refuzând să demaște comunismul). Aceștia nu au înțeles că nu pot sluji la doi stăpâni și au ajuns să fie cumpărați și controlați de securitate. Când au fost demascați, după revoluție, și-au motivat comportamentul mințindu-ne că au dorit să salveze biserica. Însă nu era de competența lor acest lucru. Capul bisericii este Isus Hristos. Acesta este capabil să regleze lucrurile cu orice sistem totalitar. El nu are nevoie de informatori în fruntea bisericilor și nici de Iuda la amvon. Trăim în epoca harului și de aceea Dumnezeu nu i-a pedepsit imediat pe acești oameni. În cele peste trei decenii de după căderea comunismului, am văzut prea puțină pocăință și părere de rău la acești lideri religioși. Chiar dacă aceștia au scăpat de judecata umană, generația lor se îndreaptă cu pași repezi înspre scaunul divin de judecată.

          Cu cât încercăm mai mult să-L coborâm pe Dumnezeu la modul nostru lumesc de gândire, cu atât mai departe va fi El de noi. Gândurile și căile lui Dumnezeu sunt mult mai înalte decât ale noastre (Isaia 55:8-9). Dacă vrem să ne apropiem de Dumnezeu și să-L determinăm pe El să Se apropie de noi, trebuie să avem o reverență și o teamă sfântă. Uza și alți israeliți au uitat această lecție, iar consecințele au fost tragice.